I’m beautifull, it’s true

2

Autor The Architect | Categoria Educatia, X thought | Data 04-02-2010

Etichete:, ,

Radu Stanca – Sunt cel mai frumos din orasul acesta

Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.

Nascut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiarda genunea,
De mine vorbeste-n oras toata lumea,
De mine se teme in taina tot burgul.
Sunt Printul penumbrelor, eu sunt amurgul…

Nu-i chip sa ma scap de priviri patimase,
Prin parul meu vanat, subtiri trec ca ata,
Si toti ma intreaba: sunt moartea, sunt viata?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de pase?
Si nu-i chip sa scap nici pe strazi marginase…
……………………

Prin lungile, tainice, unghii vopsite,
Umbrela cu cap de pisica ranjeste
Si nu stiu de ce, cand plimbarea-mi prieste,
Cand sunt multumit c-am starnit noi ispite,
Din mine ies limbi si naparci otravite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, matasoase,
Si insasi natura atotstiutoare
Ea insasi nu stie ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn ratacit printre case,
Un turn de pe care cad pietre pretioase?

Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.