Autor The Architect | Categoria X thought | Data 07-02-2010
Etichete:sentimente
Afara ninge viscolit, cum n-a fost dat ochilor mei sa vada. Turbioane ridica zapada prin genunea alba si aduc fiori reci in spatele draperiei rosii. Si totusi sunt aproape 30 de grade inauntru. Centrala de bloc duduie pompand apa calda in calorifere, luminile vecinilor s-au stins in astepatarea dezghetului. Viscolul sufla producand zgomote obsesive, zgomote singure in tacerea noptii de “campie”.
Parca imi doream o noapte singur. Sau poate imi doream mai multe si inca nu stiam. Imi spun ca momentele astea pun ordine in ganduri, ele singure. Au puterea de a te face mai ordonat, mai obiectiv si mai linistit. Pentru ca dincolo de peretii albi te distrage galagia, te sufoca dorintele si te momeste pierzania. Aici linistea se coboara peste tine de la sine, trebuie doar s-o lasi, s-o simti, s-o traiesti.
Oh da! zambesc! Dragostea te face posesiv, neincrezator si dependent. Te face sa te simti singur si fara rost. Iti aduce conflicte interioare, motive pe zbateri, neliniste si uneori suferinta. Si ce daca? imi intreb adancul alteori tulbure… dar el nu-mi mai raspunde ca alte dati.
E ca si cum ar fi impacat cu gandul ca intr-un viitor incert si-ar putea gasi sfarsitul aici, intre aceiasi pereti, inconjurat fiind de suflete la fel de putine la numar. E o perspectiva fericita in aceeasi masura precum cea a familiei sau copiilor. E un spatiu la fel de calduros, deschis si lipsit de griji. Ba poate sa fie chiar mai intrigant.
Pare ca nu e dispus sa iubeasca din nou. Si nici n-ar avea de ce. Sunt inselatoria si tradarea cele care l-au readus in forma naturala de granit. Dar abisul in care ma scufund are acum ape caldute si calme, caci mizeriile lumii nu-l mai ajung asa cum o faceau odata. Pentru ca iata, incetarea suferintei vine din incetarea dorintei, asa cum spunea Buddha. Iar dragostea devine un sentiment la fel de folositor precum singuratatea.
