PixMe WeBLog

Articole ‘poezie’

Deşert – de Bogdan Nicolăescu

Pe când miresmele de nectar te vor fi oprit din ameţeală,
Strigai în deşert fără să nelinişteşti nici o apă.

Dar valurile de nisip
Nu s-au oprit ignorându-te,
Ci cu sârg te-au adus în mijlocul pustiului -
Făcând din tine un pilon pe care acum
- nu se mai clatină.

Căci nici o ameţeală nu-i destul de îmbătătoare,
Şi nici un vânt misterios nu mai trezeşte fantomele,
Ci doar o privire întoarsă peste umăr
Spre un loc în care ai ajuns fără să treci
- pe niciunde.

Pământ – de Bogdan Nicolaescu

O adormire dulce m-a ucis cândva
Ieşind pe ochi ca sângele-nghegat plin de puroi,
Când carnea-mi putrezită se prelingea pe os
Şi-n loc de om ei mă numeau strigoi.

Din creier viermii mi-au facut un gaz;
Prin burtă mi-aruncă organele-n afară…
Într-o explozie cu miros fetid, de ars,
Cum trupul meu se chinuieşte să dispară.

Şi nu aud nimic, decât un urlet.
Nu simt nimic, decât o apăsare,
Cum pielea s-a făcut vâscoasă
Şi dezlipindu-se de trup mă doare.

Din sânge viaţa mea stă să se scurgă,
Prin gaura din gât susură lin,
Din limbă viermii n-au lăsat nimica
Şi-n gura mea a răsărit un crin.

Arzând în gheaţa ce mă strânge-
În bezna-adancă de mormânt,
Fără să pot mişca, sau să răsuflu…
Am înţeles, în fine, cine sunt.

Bătrânul – de Bogdan Nicolaescu

Umplând un gol clădit în urmă
Lumina-n tânăr proaspăt răsărită,
Într-o beţie de culoare,
Îi arăta firesc o zare infinită.
Când lumea altă dată-ncremenită,
Într-o secundă căpătă mişcare.

Ţinând în mână strâns toiagul
Şi-n spate anii grei de tinereţe,
Fără o urmă de tristeţe,
Mişcându-şi mâna lui greoaie-
Bătrânul porunci luminii:
Să iasă-afară din odaie!

De Lumină – de Bogdan Nicolaescu

Prin porii mei răsuflă noaptea…
În loc de sânge am venin,
Cu mâna mea de mort mă-nchin,
Prin ochii mei se vede moartea!

Nu mâna mea, ci sufletul se-nchină.
Prin ochii mei răzbate dimineaţa
Şi-n loc de sânge am lumină,
Prin porii mei respiră viaţa-

Scrum – de Bogdan Nicolaescu

Să mai dezgrop o clipă-mi ceri,
Din cimitirul vechilor plăceri?
Când tot ce-a fost ori s-a-ntâmplat,
În mine azi e-nmormântat?

Nici lumânări nu am să pun,
La capul ultimului drum.
E mort tot ce îţi aminteşti-
Cu tot ce nu poţi să trăieşti!

Iar ce e viu va fi de-acum,
Nici nu gândesc ce va fi fost!
Când anii viitori vor fi din scrum,
Alt drum… sfârşi-voi: fără rost.