PixMe WeBLog

Articole ‘critica filme’

Amelie este un film cu idee excelenta, realizat prost si cu final de telenovela romantica. Asa cum l-am vazut eu este un film girlish, romantic, putin rasuflat adica asa cum trebuie sa fie pentru a place fetelor.

Totdeauna am apreciat filmele de idee, si Amelie e facut pe o idee cel putin interesanta. Totusi, viteza cu care se succed scenele, si cu care se sare de la un fir epic la altul, aproape ca m-a ametit facandu-ma sa pierd firul evenimentelor si nelasandu-mi timp pentru asezarea emotiilor.

Finalul e unul mult prea poetic, aproape rasuflat, unul care poate fi gasit in telenovelele de duzina. Pacat ca schimba total lightmotivul… partea a doua din Amelie putea sa faca parte din alt film. In plus poezia e uneori prea directa, prea inocenta.

Ii lipseste conflictul aproape in totalitate.

In concluzie, este un film putin convingator, departe de a fi unul mare, il recomand fetelor pentru ca, sunt sigur, este pe gustul lor. Ideea de fond este foarte buna ca si felul in care este concretizata. Realizare e slaba iar finalul putin rasuflat, asa cum ii sta bine unui film romantic.

Titlul este tradus in romaneste: “Iti amintesti de mine?” … “Aminteste-ti de mine!” sau ceva de genul asta.

E un film bun, de idee. Un film din care ai putea sa ramai cu ceva insa povestea e cumva nerealista. De altfel, pe la jumatea filmului intuiam sfarsitul, iar la finalul sau spuneam ca ideea ar fi meritat o poveste mai buna…

Jim Carrey si Kate Winslet intr-o poveste de dragoste cu intorsaturi, intr-o lume fantastica in care sunt posibile anumite interventii asupra mintii, a memoriei. Totusi povestea nu se rezuma la cei doi, pe parcurs apar actiuni adiacente, idei trasnite fiecare cu farmecul ei dar care, luate impreuna dau un aer de irealism.

Are o realizare foarte buna, scene interesante cu imagini desprinse din vis, un fir epic de natura sa-ti manipuleze emotiile, sa-ti pacaleasca ratiunea si un deznodamant… interpretabil.

In concluzie, este un film bun, convingator, interesant, de idee, sugestiv care merita vazut. Pacatuieste totusi la capitolul realism, lasandu-ti un sentiment de: “asa ceva nu se intampla in realitate”… dupa care vei continua spunand: “din pacate” sau “din fericire”…

The Elephant man intra cu lejeritate in galeria filmelor mari, fundamentale nu numai pentru cinematografie ci si pentru intregul fenomen numit arta.

Realizarea mi se pare de-a dreptul fabuloasa, pe stilul filmelor foarte vechi, alb-negru, firul epic tratat marginal, accentul cazand mai mult pe scene statice, uneori cu incarcatura dramatica si emotionala deosebita. Situatiile in care se gaseste personajul principal dar si experientele sale pot fi regasite in viata fiecarui om, de aceea cred ca multi privitori se vor identifica intr-un fel sau altul cu acesta, ori cu experientele prin care trece.

Lectia pe care ne-o serveste in mod aproape violent psihic, dar pasiv, este una despre acceptare, condescendenta, dragoste, intelegere, empatie, animalitate si umanitate, inocenta, pamantean si divin, umilinta si curaj. Te intrebi, de multe ori cine e Omul in filmul asta, care dintre personaje are un comportament Uman si care nu. Asta este de fapt adevarata lectie.

Convingator pe o actiune liniara aproape, lucru foarte greu de realizat, plin de semnificatii si scene din care se pot invata multe, c-o realizare deosebita si actori mari, The Elephant Man nu este doar un film pe care-l recomand cu toata increderea, ci unul care cu siguranta poate intra in orice constiinta umana. Este unul dintre filmele mari!

E un film funny. Actiunea decurge ingenios creandu-ti acelasi handicap pe care-l are personajul principal. E un film antrenant, care te pune serios la “munca” pe toata durata desfasurarii lui, si care-ti ridica multe semne de intrebare.

Desi ideea e una simpla si de altfel foarte buna, desi evoca multe lucruri pe care le-ai putea invata, calitati ale filmelor mari, care iti raman in cap, Memento are totusi o lacuna, si anume intriga (conflictul).

Poate ca suntem ceea ce ne amintim ca suntem, si poate ca Memento are darul de a pune in evidenta fix acest lucru, intr-un mod genial as zice, totusi conflictul filmului este unul de slaba factura… Fara a va dezvalui prea multe, lasandu-va placerea sa-l vizionati, afirm ca se putea gasi o intriga mai interesanta decat manipularea personajului principal de politisti corupti ori gangsteri…

Memento e un film excelent, convingator si elocvent, care merita vazut. Desi nu-i lipseste genialitatea, desi are toate premisele pentru a fi un film mare, nu este pana la urma unul.

Dogville e cu siguranta unul dintre filmele mari, din care poti ramane cu multe idei interesante. Povestea e “dreapta”, fara concluzii ascunse si fara sa propuna publicului ghicitori alambicate. Odata ce inveti sa lucrezi cu conceptele regizorului, lucru foarte usor, totul decurge lin.

Totusi, mi-as permite sa remarc faptul ca povestea pacatuieste la capitolul “realism”, prin aceea ca paroxismul ajunge mult prea repede la cote mult prea ridicate, plecand de la o stare de fapt normala, aproape calda. Personajele se schimba in atitudine mult prea brusc, lipsindu-le cu desavarsire anumite elemente psihologice esentiale.

De altfel scenariul ne invata faptul ca “a te afirma prea mult” e un pacat la fel de mare ca acela de “a nu te afirma deloc”. Toata cheia filmului sta in una din ultimele scene, in care tatal eroinei principale, un mare gangster, ii tine acesteia un discurs. Daca lucrurile pe care le afirma el ar fi existat in cote normale, filmul n-ar mai fi avut subiect.

Incapacitatea de a spune NU, este pusa fata in fata cu slabiciunile umane, mai putin cu cele considerate negative: gelozia, invidia sau ura. Dogville e un oras lipsit de anumite componente psihologice, ca cele pe care le-am enumerat, si care daca ar fi existat, din nou filmul n-ar mai fi avut subiect. Pana la urma eroina se intoarce la locul pentru care a indurat salbaticia… asta e la fel de stupid ca si salbaticia insasi!

In concluzie: o poveste care te poate marca intr-un fel sau altul, dar care trebuie vazuta cu rezervele irealitatii. Un film convingator, feminin mai degraba, interesant, pe care-l recomand cu incredere.