Cauta pe Blog
Colaboratori
  • AAparut.Ro – Revista pentru femei
  • ClickMe.Ro – Socializare online
  • eTester.Ro – Bookmarking
  • Revista Online
  • Servicii Reclama
Legaturi
Sondaje

Ce ar trebui facut pentru invatamantul romanesc?

Vezi Rezultatul

Loading ... Loading ...

Cum se face evaziune fiscala prin Drepturi de Autor?



Legea Drepturilor de Autor din Romania este taramul ideilor aleatoare, inconsistente si interpretabile. De fapt este atat de ambigua incat nici nu e nevoie s-o violezi… daca o fortezi putin se “ofera” singura. In atare conditii nici nu e de mirare faptul ca unii soferi sunt platiti pe Drepturi de Autor pentru ca… legea permite.

In primul rand nu defineste termenii cu care lucreaza, cel mai important fiind acela de: “opera” – subiectul legii. Spune doar ca operele stiintifice, literare sau artistice sunt protejate de lege. Pai ca sa ajungi de la Obor la Cotroceni cu masina in timp rezonabil, in Bucurestii lui Oprescu, chiar ai nevoie de mult talent in ale cartografiei (i.e. stiintific) si sa improvizezi rute ocolitoare, tot drumul.

Mai jos legea devine putin mai concreta enumerand categoriile profesionale care pot beneficia de ea. Cel putin aici este ceva mai clara dar deschide o discutie de fond. De ce unii pot si altii nu? Sa luam un pasaj concret:

“Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare si independent de valoarea si destinatia lor, cum sunt a) scrierile [...] publicistice”.

Pai daca ma intrebati pe mine 90% din ce circula prin media romaneasca nu sunt opere ci mizerii. Desigur, este dreptul oricui de a cere bani pentru mizerii dar intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem este: “Oare ar trebui ca legea sa protejeze mizeriile?”. Pentru ca – atata timp cat conceptul de “opera” nu este definit si se specifica foartea clar: “[...] independent de valoarea [...] lor”… este evident. Legea actuala protejeaza (si) mizeriile.

In continuare o sa exprim o parere personala referitoare la o categorie profesionala pe care consider ca Legea Drepturilor de Autor ar trebui s-o excluda. Aceea a ziaristilor. Si voi ramane cu aceasta impresie atata timp cat nu gasesc raspunsul la urmatoarele intrebari:

Cu ce sunt ziaristii mai presus decat doctorii? Doctorii nu raspund penal pentru faptele lor? Doctorii nu produc “opere” la limita dintre stiinta si arta de fiecare data cand opereaza? Nu inventeaza ori improvizeaza metode specifice pentru fiecare pacient? Cum ar fi sa ceara si ei Drepturi de Autor pentru fiecare combinatie de medicamente pe care au “inventat-o” si care poate a mers la un pacient dar care nu va merge la altii? Unde mai pui faptul ca un doctor nu are voie sa greseasca pe cand ziaristii, asa cu vad eu lucrurile in presa de azi, nu au voie sa spuna adevarul?

Cu ce sunt ziaristii mai sus decat profesorii? Ei nu raspund penal pentru faptele lor ori ale elevilor? Ei nu produc “opere” din mintile elevilor lor? Si ei isi aleg metodele, se adapteaza, improvizeaza ori inventeaza concepte cu scopul de a-si inspira elevii. Cum ar fi sa ceara si ei Drepturi de Autor pe aceste metode specifice inventate pentru cazuri concrete?

Cu ce sunt mai presus ziaristii decat inginerii IT? Si ei isi aleg metodele, le combina, inventeaza continuu, improvizeaza patternuri, designul ori arhitectura codului. Fiecare aplicatie, fiecare feature, fiecare schema logica sunt unice in felul lor. In programare orice interventie asupra codului este “creatie originala”!

Legea este evident incompleta si interpretabila. Depilda nu specifica nicaieri ce inseamna “scriere publicistica” dar face referire la aceste scrieri. Cand o “opera” este scriere publicistica? Care sunt conditiile nu neaparat deontologice ci mai degraba legale prin care poti incadra o scriere in aceasta clasa? samd.

Legea Drepturilor de Autor ar trebui sa protejeze inventiile ori creatiile originale. De exemplu “ciorapii cu capse”, inregistrati la OSIM si vanduti prin intermediul mai multor companii. Ori, cand tu primesti luna de luna bani de la aceeasi companie, fara sa inventezi nimic ci doar combinand niste idei deja existente, devine evident faptul ca ai venituri de natura salariala si ca nu esti autorul nici unei “opere”.

Ziaristii sunt in realitate simplii angajati care ar trebui sa plateasca taxe pe cartea de munca la fel ca orice inginer, doctor ori profesor pentru ca presteaza acelasi tip de servicii pentru companiile la care lucreaza. Faptul ca ei s-au agatat de aceasta lege este din punctul meu de vedere o “fortare a mainii” Statului si o forma de evaziune fiscala care ar trebui sa inceteze.

Pe aceeasi tema:

  1. In Romania stanga a invins prin PDL
  2. TVR – Nu ne mai priviti prin baruri
  3. Cum se face treaba la noi
  4. Opriti spamul prin SMS
  5. Casa mea… prin ANL
  6. Reparatii in regie proprie prin CASCO
  7. De prin casa

5 Raspunsuri la “Cum se face evaziune fiscala prin Drepturi de Autor?”

  • Dan Ciulea spune:

    foarte foarte adevarat! daca imi permiti sa iti fac cunoscuta si opinia mea legata cat de cat de acest subiect http://www.ciulea.ro/no-ca-m-am-enervat/

  • Geea spune:

    Vad ca se suprapun in articol 2 notiuni diferite: protectia drepturilor de autor si remunerarea acestora.

    Daca te referi la protectia legala si raspunderea penala, faptul ca ziaristii incaseaza plati pentru drepturi de autor nu-i scuteste de raspundere penala, civila sau profesionala, ci inseamna doar ca isi vand articolele (mai precis dreptul de autor asupra lor) contra unei sume de bani.

    Daca vorbim despre modul in care se fac platile, si profesorii, si inginerii IT pot fi platiti prin drepturi de autor, fie pentru cursuri pe care le produc (in sistemul privat), fie pentru programe de calculator. Iar medicii (la fel ca avocatii, traducatorii si alte categorii profesionale) au alt statut dpdv juridic si fiscal, cel de PFI, complet diferit de cel al unui salariat (mai degraba asemanator celui de PFA).

  • Andrei spune:

    Sa nu crezi ca ziaristii vor ei sa fie platiti pe drepturi de autor, asa, pentru prestigiu… E o gaselnita inventata de angajatori, care a fost initial considerata la limita legii, inainte sa devina loc comun.

    Ziaristii independenti care scriu reportaje sau anchete in regim freelance si le vand apoi unui ziar se califica dupa orice definitie a drepturilor de autor. Dar astia se numara pe degete la nivel national.

    Cei care au program fix de lucru intr-o redactie, o oarecare rutina, raspund in fata unui sef de departament etc. – lucreaza ca angajati si ar trebui platiti ca angajati. Si aici companiile sunt cele care ar trebui sa inceteze, ca oamenii in general nu prea au de ales, practica e mult prea raspandita.

  • The Architect spune:

    @Geea – discutia era de fond. Nu sunt specialist in drept (comercial /penal) dar stiu in mare care sunt prevederile legale in legatura cu medicii, avocatii etc.

    Intrebarea era mai generala: care sunt motivele pentru care un ziarist poate avea o activitate profesionala care sa se incadreze la Legea Drepturilor de Autor si alte categorii profesionale, precum cele enumerate mai sus, nu (sau mai rog, in cazul IT nu se “abuzeaza” de ea).

    @Andrei – si eu cred ca e-n interesul ziaristilor sa fie platiti pe CM. Am cativa prieteni in breasla si cunosc intr-o oarecare masura dificultatile cu care se confrunta…

Comenteaza

*
Legaturi