Stateam in metrou…
Stateam in metrou si magandeam la toate micile mizerii prin care trec, la toate lucrurile care trag de mine intr-o parte si in alta in fiecare zi. Priveam pierdut cum fug de mine tevile ruginite de pe zidurile tunelurilor si-mi aminteam zilele linistite pe care le-am trait nu cu mult in urma.
Am avut o viata prea perfecta si prea monotona. Totul venea de la sine, fara sa fac nimic, fara sa muncesc prea mult si fara sa rog pe nimeni nimic. Iar in egoismul meu am crezut ca merit tot ce am, ca sunt un om bun si pentru asta Cel de Sus ma rasplateste. Dar nu era asa deloc…
Nu sunt un om bun in totalitate. Sunt un simplu om, ca tot ceilalti, din carne si oase, cu bube si complexe, cu temeri si convingeri.
Si mai trece o statie. Inca una, inca una, inca un drum acasa, inc-o zi pe care n-o sa mi-o mai amintesc niciodata.
Cand eram mic faceam exercitii de memorie. Ma uitam fix la un obiect, memoram imaginea si incercam sa mi-o aduc aminte peste ani. Uneori mi-o aminteam, alte ori o uitam… cert este ca si acum, cand am trecut in anul schimbarii celui de-al 3-lea prefix, imi amintesc perfect imaginea unei masini rosii cu care mergeam la bunici la tara. Eram in clasa 1 sau a 2-a cred iar masina era a unui oarecare maistru Tuie… care lucra la taica’meo.
Ultima imagine pe care mi-am propus s-o memorez si pe care mi-o aduc aminte este din anul 4 de facultate. Mergeam la autogara cu troleul. Stateam langa geamul din spate, ploua si ma gandeam: “toate astea or sa treaca… iar imaginea asta o sa-ti ramana in cap ca o chestie care s-a intamplat foarte demult”.
Acum ma uit wp-adminul blogului meu, stiu ca toate astea or sa-mi ramana in cap si-o sa mi le amintesc ca pe niste lucruri petrecute intr-o zi urata din viata mea… O zi in care mi-am spus pentru prima data: “I’m too old for this shit!”
Just do not push me!
Just don’t do it… !
Michael a intins copita…
Stop cardio-respirator… e cea mai usoara moarte posibila. Lesin instantaneu, coma in 2 minute, exitus in 5 minute. Unii au noroc si cand e vorba sa moara!
In fine, din cate stiu asta se intampla in general de la droguri si mai ales la sportivii de performanta.
Astazi Michael Jackson a ajuns unde nu este durere nici intristare nici suspin. Si ca sa ni-l amintim (nu ca mi-ar fi placut muzica lui) am pus aici o melodie care la un moment dat pot spune ca mi-a placut
.
They Don’t Care About Us:

