Loading ...Tehomir – Amintiri si traditii romanesti
23 februarie, 2008 | 
Autor: Tehomir - nu stiu ce va trezeste in minte acest cuvant – este numele unui sat gorjean, dintr-o comuna la fel de necunoscuta Slivilesti, dintr-un judet pe care Brancusi l-a daruit cu o Coloana a Infinitului. Acum puteti sa faceti o localizare geografica … oricum e judetul cu mine si cariere de carbune, si cu 2 sau 3 orase, Tg-Jiu si Motru fiind cele mai cunoscute.
Tehomir e un sat in care as copilari de cate ori as mai avea ocazia, si asta nu pentru ca ar fi pitoresc sau ar avea ceva anume, irezistibil. Este un sat romanesc, destul de vechi, care s-a adaptat la lumea moderna.O spun cu parere de rau…pentru ca in 10 ani totul s-a schimbat, si nu cred ca in directia buna.
Satul Romanesc
Sa va povestesc cum mi-l amintesc. Intr-un fel n-as vrea ca toate aceste lucruri sa moara, sa nu se mai povesteasca. Si ar fi multe de spus, episoade intregi…ca sa va fac o idee:
- babele care-si rememorau stramosii pana la a 10-a speta in zilele de iarna astazi comenteaza telenovela;
- colindatul era ceva pentru cei “alesi” si nu viza banii;
- traditiile si pildele erau ceva normal si asigurau “divertismentul”;
Revenind la titlu si la cuvantul traditii, mi-a venit in minte zilele astea obiceiul paparudei, si intr-adevar e ceva ce am avut ocazia sa traiesc si mi-as dori ca si copiii mei sa simta emotia… din pacate chiar cred ca astfel de obiceiuri au murit odata cu aparitia televizorului, de fapt a canalelor tv aparute dupa revolutie.
Paparuda era o manifestare exotica intr-o zi calduroasa de vara, intr-o vara secetoasa cand oamenii isi vedeau culturile uscandu-se. Atunci tinerii, fete si baieti, nici prea minori, nici casatoriti (ca nu se cadea) ieseau pe strada aproape despuiati (de asta am zis ca era exotic) cu bluzele rasfrante si pantalonii ridicati. Sareau de pe un picior pe altul cantand:
“Paparuda-ruda/ Vino de ne uda!
Cu galeata rasa/ Ploile se varsa!
Cu galeata plina? /Ploile sa vina…”
si taranii ieseau cu galetile cu apa si intrau in jocul lor. Ii stropeau, le vorbeau, radeau. Am uitat sa spun ca tinerii faceau un taraboi imens care trezea tot satul- era imposibil sa nu stii ca se intampla ceva – si foloseau tot felul de fluiere si lopotei. Erau chiar machiati – adica boiti – pentru a parea cat mai convingatori in fata ploii.
Si balamucul continua, tinerii se mutau de la o poarta la alta; in urma ramaneau babele privind si comentand tot felul. Comentariile erau de fapt condimentul principal al evenimentului. Supozitiile erau de genul:
“nu ploua pentru ca fata lu’ nu stiu cine e bortoasa si n-a spus la nimeni”
“nu ploua pentru ca tiganii fac caramida in lunca lu’ Latu”
“nu ploua pentru ca oamenii sunt rai si au muncit duminica sau tocmai de Sfantu’ Petre”
Deci motivele se cunosteau, dar speranta era mai puternica. La fel si bucuria obiceiului, deopotriva aceeasi si pentru copii si pentru batrani. Noi, cei mai mici ne doream sa crestem si sa ne lase parintii sa facem si noi paparuda. Am crescut, dar paparuda nu se mai face. Se urmareste jurnalul tv, se comenteaza stirea de la meteo.
Copii nu cred ca mai stiu ce e paparuda. Nu in Tehomir. Acum au desene animate si 21 de canale tv. Au multe posibilitati, dar nu cred ca le utilizeaza si spre binele lor. Traiesc in saracie, majoritatea, si inca pastreaza mare procentul de analfabetism (aici ii includ si pe cei care stiu doar sa citeasca si sa numere banii).
Revenind la paparuda, trebuie sa spun ca Ploaia era un personaj destul de mofturos. Chiar obraznic. Nu venea dupa paparuda, dar oamenii nu se lasau cu una cu doua. Veselia aceia le tinea speranta treaza, ii tinea vii. Radeau mai mult decat azi, iubeau mai mult decat azi.
Si toata bucuria aceasta, si toata stradania de a face paparuda sa traiasca pentru a creste culturile, pentru a culege roadele. Roade ce nu le apartineau decat in mica parte, pentru ca satul era colectivizat intr-un procent mare.
Acum ca munca si roadele le apartin au abandonat paparuda, s-au abandonat civilizatiei. Daca i-ar putea invata cineva ca traditia si pastrarea ei e un parfum pe care toata lumea civilizata incearca sa si-l conserve si sa-l respire.
Pe aceeasi tema:
Categoria Despre Orice, Istorie si Geogra' | 
Taguri: Obiceiuri, Paparuda, Satul romanesc, Traditii 
(4 voturi, media: 4,50 din 5)
Loading ...
ai o mare dreptate in tot ce ai scris aici…Tehomir este satul copilariei mele…mi-e dor de vremurile alea:(…felicitari pentru ce ai scris!
Copilaria
..Şi copilăria,
…Şi satul,
…cu casa de la ţară, casa tatălui meu, casa Tehomirului meu, ce-şi trăgea numele după un copil de-al lui Basarab îngropat în picioare, după cum spunea neica Ionel, ruda noastră majestuoasă din Capitală. Tehomirul meu cald şi nostalgic, cu oameni săraci dar gospodari, guralivi şi beţivi, oltenii adevăraţi dintre dealurile ce despart Gorjul de Mehedinţi, oltenii mândri ai fratelui Minulescu -
sunt cel din urmă strop de vin
din rustica ulcică de pământ
pe care l-au sorbit la rând
cinci generaţii de olteni
cei mai de seamă podgoreni
dintre moşneni şi orăşeni,
…cu moşu’ Lică, tata lu’ tata, cel care ne spunea poveşti caraghioase, numai de el ştiute, rupte din noaptea ce-i furase prematur vederea, iar noi ne tăvăleam de râs printre porcii lui coloraţi care mergeau pe biciclete, şi dovlecii lui uriaşi plini de broaşte ce cântau la muzicuţă ca Vasilică – chioru’ din capu satului,
…cu mama Domnica, mama lu’ tata, cea care ne spăla în copaie cu leşie ca pe cămăşi, şi care îl luase pe moşu’ pentru că într-o noapte, când era şi ea tânără, frumoasă şi de măritat, îi apăruse în vis în cojoc oieresc însuşi Dumnezeu care i-a zis „du-te după Lică a lu’ Mălăele” şi ea s-a dus……
…cu mama Banicoanea străbunica mea dinspre mamă, care bea ţuică povestind şi chiuind pe luncile Tehomirului, şi care a murit pe la 90 şi ceva de ani pentru că n-a mai vrut ea să trăiască,
…cu mama Nicu, mama lu’ mama, cea muncitoare, caldă şi blândă ca un cozonac oltenesc,
…cu moşu Hoara, tata lu’ mama, înalt şi umflat în piept, chiaburul satului, care nu s-a dat cu comuniştii nici „d’al dracu” îndurând umilinţa de a merge 11 kilometri la o fabrică, unde era portar, decât să fie slugă la „ăştia care mi-au furat pământul şi viaţa”.
…cu Mutu’ satului, făcătorul de case,
…cu Floarea cea frumoasă şi bogată-n trunchi,
…cu Sile-cocoşatu’, ce căzuse dintr-un nuc când era mic şi rămăsese aşa cocoşat şi mare-n sulă, iar eu încremeneam când îmi povestea cum încălecase el, pe Floarea cea bogată-n trunchi, şi-i făcuse nu-ştiu-ce, de simţeam cum mă furnică, „un ceva” prin burtă şi mai la vale…,
…cu nedeile satelor, unde mâncam colaci sfinţiţi, caltaboşi, sugiuc, turtă dulce şi mai ales îngheţată colorată de la ţigani,
…cu mine, care mă ţineam de mâna copilăriei, alergând încolo şi încoace fără nici o treabă.
…copilăria …cadoul pe care ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat.