Dragobete – intre dragoste patimasa si mentalitate romaneasca
Sarbatorit pe 24 februarie, este o sarbatoare fara prea mare traditie pentru oraseni, dar una rememorata in fiecare an de cei de la sate, in special de cei mai in varsta. Nu stiu cat se mai stie sau se mai pastreaza din traditie si din ritul original, dar aproape sunt multi care au auzit macar o data in viata: “Azi e Dragobetele, se saruta fetele…”
La prima vedere pare ca ar fi vorba de un personaj patimas, Navalnic (cum i se mai spunea), de o sarbatoare a dragostei indrasneata. Si daca ne amintim ca totusi poporul roman are o mentalitate inclinata spre respectul pentru “rusine” si nerostirea lucrurilor chiar pe limba lor, ar trebui sa ne trezeasca putin interesul acest Dragobete.
Se zice ca ar fi fiul Babei Dochia, Dochia – un alt personaj misterios al trecutului nostru, nelocalizat temporar sau geografic (desi aici multi ar avea cate ceva de spus). Ca traditie, Dragobetele exista de pe vremea dacilor si era un peţitor şi un naş al animalelor, sarbatorit la inceputul primaverii. S-a pastrat perioada sarbatorii, dar orientarea s-a axat pe dragoste si pe momentele marcante dinaintea unei casatorii: logodirea, sarutul, anuntarea familiilor, a intregului sat. In multe zone, in urma acestei zile se stiau ce nunti vor fi in anul respectiv.
Daca ne imaginam satul romanesc (cel pana la emancipare….) in puritatea si inocenta lui, e greu sa ne imaginam cu ce ochi priveau batranii tinerii sarutandu-se, fetele si flacaii alergandu-se pe camp chipurile strangand flori jucand astfel rolurile in sceneta ritului… Cred ca trecutul nostru e mult mai interesant si mai bogat decat ni s-a spus la scoala….
Participarea la sarbatoare era rasplatita de credinta, de superstitia ca va fi mai mult belsug, ca cel care participa sau respecta traditia va fi ferit de boli si mai ales de febra, iar o atentie deosebita se acorda ingrijirii pasarilor de curte – orateniilor, dar si a pasarilor cerului. (In unele zone sarbatoarea se mai numeste si “ziua imperecherii pasarilor”) E lesne de inteles ca nu se sacrificau animale, mai ales pasari.
In ultimii ani, Dragobetele a capatat si un “concurent” Sfantul Valentin, si nu unul oarecare. Unul sarbatorit in intreaga lume, unul mai comercial. De Dragobete cadoul este considerat ca fiind “sarutul” si nu ciocolata, bijuteriile, florile sau atentii costisitoare. Romanii insa, e clar de ce, au preferat varianta a doua. E si normal, o lume intreaga a facut-o. Dar sunt sigura ca si-au pastrat si valorile si traditiile autohtone pe langa cele importate.
Multi spun ca nu conteaza cand este sarbatorita dragostea. Stim ca e o remarca superficiala daca este spusa in acest context. Cei care se iubesc se sarbatoresc in fiecare zi. Dar cand vine vorba de traditii si obiceiuri si mai ales atat de stravechi, atunci sarbatoarea nu e numai una a Dragostei, ci a comunitatii, a legaturii dintre oameni, a vointei de pastrare a identitatii unui popor.
Pe aceeasi tema:






Mi se pare aiurea afirmatia ca nu ar conta cand sarbatoresti iubirea. Pai asa atunci nu conteaza nici cand sarbatoresti celelate sarbatori crestine ca doara te gandesti si il sarbatoresti pe Dumnezeu in fiecare zi sau inchierea unui an ca doara tu sarbatoresti trecerea zilelor in fiecare zi etc. A sarbatori ceva inseamna a puncta un lucru drag tie. Asta nu inseamna ca in restul timpului nu te gandesti la el. Oricum intensitatea trairii lui nu e in fiecare zi.