PixMe WeBLog

Articole din august, 2010

Ca sa citez din clasici : e cea mai buna investitie posibila. Si costa intr-o luna cam tot atatia bani cat costa tigarile. De ceva vreme am tricourile si camasile calcate, vase curate, baia luna si camera aranjata. E destul de comod sa stii ca te poti misca liber prin casa fara sa ai stressul curateniei.

Sper doar sa nu-mi dispara din lucruri… pentru ca habar n-am ce lucruri detin in proprietate, drept pentru care ar fi posibil orice. Mai ales ca nu-s de fata cand se face curat… dar e un sentiment placut sa ai casa vraiste dimineata iar seara cand te intorci totul sa straluceasca.

Daca va ganditi la menajera, va recomand cu caldura .

Mi-ai fost un prieten bun… unul care m-a ascultat, m-a contrazis, mi-a dat dreptate ori mi-a aruncat cuvinte urate in fata. Te-am crescut ca pe copilul meu, te-am “udat” in fiecare zi asa cum fac mai nou si cu dracaena. Uneori ai fost o “mimoza”, ai fost scrufulos, ai avut toane, dar totdeauna ai stiut sa ma rasplatesti.

Am crescut impreuna… mi-ai dat lectii care m-au schimbat intr-un sens sau altul. Unii spun ca schimbarea e productiva… ca te face mai puternic, mai destept ori mai echilibrat. Si m-ai facut sa fiu toate astea. “Citius, Altius, Fortius” … dar nu mi-ai spus niciodata ce inseamna “mai bun” ori “mai bine”.

Am trait orori impreuna… unele atat de sinistre incat nici macar n-au avut puterea de a ma invata sa urasc. Si ce poveste e aia din care inveti doar ignoranta?

Dar am avut si bucurii. Am “impartit momente” cu lumea, am cules informatii, ne-am ajutat “colegii” de viata asa cum am stiut. Am ras impreuna, am calatorit, ne-am facut nervi la ghisee, am filozofat, am scris poezii, am trimis felicitari, am iubit ori am fost iubiti. Iti multumesc pentru ca m-ai ajutat sa impart momente cu oamenii…

Draga PixMe… nu de putine ori mi-a trecut prin minte sa renunt la tine. Si nu pentru ca n-ai fi un spatiu miraculos ci pentru ca, in cele mai negre momente de descurajare pe care le mai parcurg, ca oricine, stau si ma intreb daca toate astea au vreun sens. Pentru ca (vai!), singura sansa pe care ti-o da lumea este cea a egoismului si fatarniciei. Oamenii ca noi nu vor reusi niciodata… dar tu stii asta, la fel de bine ca mine!

Si totusi, ne pierdem timpul impreuna. Esti acolo cand ei au nevoie de tine, cand eu am nevoie de tine, amintindu-mi cum se rade cu lacrimi, cum se retraieste un moment fericit ori cum ar trebui sa-mi dau palme pentru momentele de pierzanie pe care le-am documentat… cu grija (doh!).

Draga PixMe… a venit momentul sa te ascult, asa ca te rog sa nu taci. Spune-mi te rog la ce-i buna onestitatea si buna credinta? La ce-i bun adevarul si informatia corecta? Cand toate cele ce se invartesc pe langa noi sunt falsuri ori meschinarii? Cand oamenii cumpara minciuna si te sfatuiesc sa fii ca ei… fericit! Cand spun lucruri nu pentru ca le-ar crede ci pentru ca ar vrea ca altii sa nu creada opusul? Cand ia norocul drept inteligenta ori ceva ce li se cuvine? Cand se feresc sa fie ei insisi pentru ca se cunosc prea bine?

Asa ca, spune-mi te rog, la ce-i bun sa fii corect cu tine insuti? E gresit sa te schimbi in mai rau? E gresit sa devii ca ei?

Vasile Voiculescu
Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară

* CLVII

Te miri că nu scot gheara să-mi sfâşii bârfitorii?
Unde-ai văzut tu leul vânând gândaci sau poame?
Poetul sare lacom asupra-naltei glorii,
Cu-mbătătoarea-i carne s-aline sacra foame.
Şi eu am alergat-o-n pustiul lumii voastre
Şi m-am bătut cu tigrii şi şerpii pentru ea.
Am fugărit-o până-n capcane şi dezastre,
Dar când s-o prind, în cale-mi ieşişi tu, scumpa mea!
Tu m-ai vânat cu ochii, oţele zâmbitoare,
Şi lesnicioasă pradă-ţi cad astăzi la genunchi;
Hai, inima sfâşie-mi, mi-o faci nemuritoare,
Şi dulcea ta cruzime pătrunză-mă-n rărunchi:

Căci stihurilor mele le dau alte destine,
Cu nobilul lor sânge de-a te hrăni pe tine.

Din ciclul “Masca” o alta poza artistica:

mai e una aici

Ca sa zic, ca sa ma exprim c-o concluzie… deci, mi-au pus afis pa usa de la intrare-n scara, ca sa ma duc la ADP vineri dupa orele 1 adica 13 ca sa semnez contract pentru locul de parcare. Da’ io, ca tot prostu’, fusai prevazator si mersei pe la 9:30, ca era la mintea cocosului ca nu evolueaza nimeni prin institutiile de stat, dupa 13.

Si surpriza, de fapt era pana-n 13, si nu dupa, ca la 12:30 fomeile de servici inchide usile… cu lacatu’. Ca sa fie sigure ca nu mai intra vreun contribuabil p-acolo… Schema! Asa ca ma pusei la coada si semnai contractu’ bucuros ca i-am facut pe fraierii de vecini cu inteligenta mea sclipitoare. Ca la ADP e ca la FIFO… primu’ care vine, primeste… al doilea are sanse deja diminuate considerabil.

Gealatu’ de la ghiseu imi zice sa las gol prin anumite parti “ca completeaza” el contractu’ mai pa seara, cand o fata vaca. Las gol da’-mi da un act c-am trecut p-acolo sa ma duc la Administratia Fiscala… sa platesc. Ajung si pa la aia pe la 1, ca sunt mai de treaba si nu inchid, fac coada, ajung in fata si… deodata… schema 2. Contractul nu era completat bine de ADP… ca sa vezi. Scria locu’ da nu scria parcarea

Cool zic, ma-ntorc ca nu e 13. Prin ADP bate vantu’ insa. Doar niste fomei de servici care freaca podelele… si dudele. Cica sa vin luni ca ele nu stie sa citeasca prin acte si p-acolo nu mai e nimeni. Pai la banii astia cred si io… mama lui… Boc.

In fine, ma intorc la FISC, fac niste falsuri in declaratii… ca nu scrie p-acolo decat locu’ 2, da’ parcarea ioc. Zic: las’ca ma duc la Base la palat “cu contractu’n mana” si parchez acolo pe locul 2. Ca doar am platit, nu?