PixMe WeBLog

Arhiva Categoriei ‘In Vacanta’

E tot Marea Neagra. Dar e altfel. Stiu ca nu e frumos sa privesti cu invidie peste gard la vecinul tau, dar de data asta capra vecinului e mai frumoasa. E mai curata, mai verde, mai ieftina.

Dupa ce treci granita (vorbesc de cea de la Vama Veche) se intinde un drum drept, cu o banda pe sens, cu multe gropi si petice, dar marcat cu un alb subtire. E foarte liber, o masina la cateva minute. Localitatile nu sunt pe langa sosea decat in foarte putine cazuri asa ca nu veti vedea prea multi locuitori. Morile de vant (cred ca se numesc altfel, totusi…) rasar din loc in loc si majoritatea isi rotesc paletele relaxant.

Dupa cateva intersectii cu drumuri ce nu par deloc europene, nici macar nationale, pastrand directia spre Varna, se ajunge la Albena. La Albena te va uimi cat de multa verdeata a ramas in urma constructiei de hoteluri, cat de curat e nisipul (si e si ceva mai auriu, dar recunosc, ca nu e extraordinar de auriu cum ma asteptam). Atmosfera e occidentala, de munte.

Plaja era curata (chiar daca era extrasezon), panselutele plantate, gazonul tuns. Arat in fiecare noapte, pe nisipul fin te asteptau pregatite umbrelute si sezlonguri. Ca de-altfel si barurile, larg deschise, cu fotolii de rachita si perne moi sau cu tot felul de specificuri: pirati, cawboy, marinari. Piscine mai peste tot, locuri de joaca pentru copii, magazine de la cele mai ieftine pana la… altele mai scumpicele . Preturile in general acceptabile si chiar mici, mai ales daca faci comparatie cu litoralul romanesc. Nu va mai spun ce servicii am avut la hotel si cat de convenabil era sa bei un cockteil la Cafe Roma.

Oricum ar fi, diferentele intre marea noastra si marea lor sunt mari. Ma intristeaza s-o spun, dar de-atata lucru sunt in stare poporul roman si politicienii sai. Asa ca ramane valabil “la mare, la soare”, dar un pic mai la sud si un pic mai bine.

Ma tot intrebam zilele astea – pentru ca o sa merg in Bulgaria in team-building, adica la mare, la soare si la piscina acoperita de la hotel – de ce nu pot eu invata sa inot. E frustrant, e deranjant, e necesar pana la urma.
Cauzele majore le cunosc, dar in ultimii ani am tot avut ocazia sa invat si nimic. Pana cand, dupa analize si introspectii, povestiri cu momente de haos in apa, mi-a venit ideea ca poate am o fobie de apa, adica o acvafobie. O scuza bineinteles, dar fobia e fobie. Si e din ce in ce mai logic.
Demonstratie: Nu ma sperie spalatul pe maini sau spalatul vaselor (as vrea eu), dar ma sperie apa de la dus cand imi curge cu presiune peste fata (nu radati, dar era odata sa ma sufoc… dusul din camin era undeva pus sus si apa venea cu presiune… la un moment dat mi-a invadat fata, urechile, nasul si am inceput sa nu-mi mai gasesc aerul… am iesit cu tot cu prosop afara- si cu cearsaful care tinea loc de perdea la dus – sa-mi revin…), sa fac baie intr-o cada mai lunga si mai adanca decat mine, apa marii cand ma aventurez peste 75 de centimetri si tot asa.
Nu pot tine capul sub apa, nu sufar senzatia aia de apa in urechi si nu pot deschide ochii sub apa. Deci, cum sa invat sa inot? Ca toti imi zic ca asta-i cheia. “Invata sa stai sub apa”. Pai eu numai pe-acolo stiu sa stau, daca ar fi apa ceva mai mare.

Si ca sa fie si-o bomboana pe colacul suferintei mele, imi si place balaceala.
La mare ma infiintez in apa cu pernuta sau colacul de plastic si ma rasfat ca un copil (de-aia radeau copiii nemtilor in vacanta din Tunisia…), desi anii imi spun ca n-ar mai fi cazul. Hm, daca e sa recunosc tot, imi fac si doua codite si cum se face ca intotdeauna e par destul pentru asta.

Au incercat mai multi sa ma invete, dar toata lumea s-a pricopsit cu lovituri de panica, cu apa scuipata pe gura si pe nari… deci nu mai e cazul sa ii las sa incerce. O sa-mi promit ca o sa incerc si anul asta in Bulgaria, desi am mai avut intalniri cu Marea Neagra. Si cu Mediterana, care fiind mult mai sarata, imi garanta succesul.
A mai ramas Amara, unde am inteles ca e atata sare incat pana si eu as putea pluti cu burta-n sus. Sa dea Domnul sa ajung si pe-acolo, pana nu o sa rada si nepotii ca habar n-am sa inot. Si nici sa merg pe bicicleta. Si nici sa joc sah. Si parca mai era ceva, dar ah, batranetea, ma impiedica deja sa-mi amintesc….

Si la tara si primavara. O combinatie demential de linistitoare. Pacat ca pozele nu surprind si sunetul (desi cred ca se intuieste pe alocuri).
Si parca pentru cateva zile de respirat aer curat si de liniste, imi vine sa-i spun lui Toparceanu ca si Viata la tara are farmec. Farmecul ei.

Puisorii se incalzeau la soare. Ca si mine de-altfel.

Peste tot ma lovesc de cele doua curente de opinie in ceea ce priveste Pastele: cei care de-abia asteapta si cei care nu-l mai suporta. Nu ma intriga nici unii nici altii.

Stiu doar ca Orasul ucide Sarbatorile. Fie ca e vorba de Craciun, Pasti, sfinti. Tot ce inseamna traditie se reduce la cadouri, iepurasi de ciocolata, sms-uri, cumparaturi, chefuri si de ce nu, zile libere.

Ce astept eu de la Pasti? Ce astept in fiecare an, de altfel. Sa merg acasa, la parinti, la tara.

Unde “trebuie sa faci cum se face”, adica mai traieste traditia si crezul si bucuria Pascala.

Unde inca e mai important sa te duci in noaptea de Inviere la biserica, sa te innoiesti (e o chestie si asta la cat de putini bani sunt pe-acolo), sa refaci santurile si sa-ti vopsesti pomii la poarta, sa cureti mormintele.

Unde cozonacul se coace in cuptorul din curte, iar vinul de pe masa are miros de butoi.

Unde semnalul la telefon e varza (sau e bun daca te tine sa urci dealul) si n-o sa mai fiti bombardati de sms-uri.

Unde aerul o sa fie proaspat, cu miros de flori si iarba.

Unde la magazinul din comuna n-o sa fie coada de carucioare (daca vrei tigari, bere sau seminte).

Unde e frumos sa raspunzi la “Cristos a Inviat!”

Unde babele tin post, dar si copii, unde spovedania e un moment asteptat si cu rost.

Unde ouale se inrosesc cu vopsea de la magazin, dar sunt trecute si prin frunze de ceapa.

Unde se-ntinde masa in gradina, sub pruni, in fluierat de grauri si bazait de albine.

Unde linistea si calmul ma doboara, ma cuceresc, ma redau Credintei.

Daca vreti sa faceti o vacanta cu buget destul de mic intr-o tara exotica si oarecum inedita pentru europeni, atunci Tunisia este un loc pe care il puteti lua in considerare. Costurile unei vacante de 8 zile pentru doua persoane nu depasesc 1200 de euro in conditiile in care veti alege si excursii optionale si nu va veti abtine de la multe lucruri.

In Tunisia aveti ocazia sa calariti camila, sa zburati cu parasuta trasa de o barca cu motor, sa vizitati desertul si oazele lui si in general sa va bronzati la plaja.

Tunisia este o tara foarte mica de curand deschisa turistilor straini de un regim pe care noi l-am numi dictatorial. Populatia este de origine araba si traieste din cultivarea maslinilor a curmalelor si comert.

Moneda lor este Dinarul Tunisian. Un Dinar valoreaza 1000 de Milimi si nu 100 cum ai fi tentat sa crezi. Doi Dinar fac putin peste 1 Euro. Preturile sunt in general mici, mult sub Europa dar peste tot trebuie sa dai bacsis. Bacsisul clasic este de un Dinar.

Trebuie sa fiti atenti la populatia autohtona pentru ca tot timpul incearca sa va vanda ceva si nimic nu are pret fix in Tunisia. Negocierile incep cu ei cerandu-va 100 de Dinari pentru o bratara sa zicem. Raspunsul vostru trebuie sa fie: “OK, imi place, iti dau 2″. In majoritatea cazurilor o astfel de “licitatie” se termina pe la 15 Dinari, pleci foarte fericit de la fata locului iar cand ajungi la hotel vezi colegul de palier cu 2 obiecte ca ale tale cumparate pe 10 Dinari. Asta e viata .

Banii se pot schimba oriunde, chiar si la hotel iar localnicii accepta bucurosi euro, dolari sau chiar schimbul de bunuri in natura. Aici este patria comertului, cei impatimiti de asa ceva se vor simti foarte bine.

Atunci cand nu incearca sa vanda diverse bunuri autohtonii tot fac ceva sa scoata bani de la turisti: spre exemplu le duc scaunul la plaja sau le pun diverse obiecte in mana pe care trebuie mai apoi sa le plateasca. In general lucurile pe care le ofera nu sunt asa de rele, unele dintre ele fiind chiar exotice si inedite pentru europeni.

Ca sa aveti o idee despre preturi cautati magazinele din care cumpara ei. Acolo este singurul loc in care nu se negociaza, dar in general sunt bine ascunse de turisti.

In afara de asta, tunisienii sunt foarte veseli si, ca orice arabi, sunt foarte credinciosi. Au o traditie foarte bogata in ce priveste confectionarea mauala a covoarelor. Veti avea ocazia sa vedeti adevarate opere de arta in domeniu la preturi foarte mici (bineinteles daca stiti sa negociati). Singura dezamagire va fi aceea ca nu puteti cumpara mai nimic datorita restrictiilor de greutate a bagajelor impuse de companiile aeriene.

Ca sa aveti un reper, un covor pe care in Romania l-am vazut la 1200 de Euro (desi nu era chiar ce am vazut acolo) fusese negociat de niste colegi ai nostri la 350 de Euro.

Pielaria este un alt domeniu la care se pricep. Confectioneaza genti, portofele, diverse obiecte artizanale din piele in general orice. Nu cumparati obiecte din materiale pretioase pentru ca majoritatea nu sunt ceea ce par.

Turistii beneficiaza de un tratament preferential. Veti intalni foarte multi germani si rusi atrasi de clima calda, de litoral si in general de vacanta. In plus toate acestea se intampla cand in europa este toamna tarzie deci in extrasezon pentru alte locatii.

Romanii sunt cunoscuti in general pentru Hagi, daca aduceti in discutie acest lucru atunci cand negociati aveti foarte mari sanse ca vanzatorul sa fie fan fotbal si sa va mai lase din pret.

Vacanta Placuta!