PixMe WeBLog

Arhiva Categoriei ‘X thought’

Inevitabil am ajuns in punctul de care ma temeam. Am ajuns in intersectia de unde e greu sa mai merg cu un picior in stanga si cu celalalt in dreapta. E greu sa pastrezi drumurile paralele (ii invidiez pe bloggerii care nu se impart intre blogul personal si cel comercial). Asa ca pentru o vreme o sa ma straduiesc sa mentin starea, sa las blogul X sa convietuiasca cu cel al “cautarilor”. Ca sa supravietuiasca primul, voi face un compromis cu cel de-al doilea.

Printre ganduri si observatii las sa traiasca cultura feng shui si mania zodiacala. Las de dragul comercialului (ma sacrific real, intr-un anumit procent insa, recunosc in linistea tastaturii), las de dragul de a avea cateva sute de cititori, las sa traiasca si in blogul meu cautarea google sau yahoo sau spam-ul. Ma compromit sau nu, nu stiu! Nu ma intereseaza sa scriu cu talent sau cu o inedita inspiratie, ci sincer.

Imi dau seama ca, in timp, blogul devine jurnalul la care am renuntat in liceu a-l mai scrie, devine locul unde poti descarca tensiunea unei zile sau a unei intamplari, unde poti lauda o reusita sau poti deplange un fapt. Si ca, tot in timp, vrei sa-l faci al tau, sa-ti apartina mai mult tie decat lumii, mai mult categoriei care nu crede in clopotei albastri si in bete de bambus.
Si oricat m-as lamenta, cum intri la mine in blog: “bambusul in feng shui”…a draku treaba asta cu comercialul…

N-am vazut filmul, dar ii ascult coloana sonora in fiecare zi la serviciu. Toata coloana, toate prelucrarile, toate sunetele.

N-am vazut filmul, dar acum nu mai trebuie sa-l vad. Il traiesc de fiecare data cand il ascult. Mi-l inchipui de fiecare data, mi-l desfasor, ii joc fiecare rol.

Si la sfarsitul zilei il las sa doarma la birou, nu-l iau niciodata acasa. A doua zi, il ascult din nou… nici nu mai conteaza care mp3 vine intai, s-au amestecat atat de bine cu mine, in mine. Doar din cand in cand imi dau seama ca raspunzand chemarilor il las deoparte si, lipsindu-mi ceva, lipsindu-mi – ma completez.

“vrei o viata sau un blog? alege!” zic Parazitii… si El repeta cuvintele astea intr-una langa mine, mecanic, ca o replica la toate lucrurile care il framanta, care il intampina. Ca ceva pe care-l zici cand e liniste sau cand ce se discuta e neinteresant.

Care viata, care blog? Blogul meu, al tau, al tuturor.
Care viata? Nu a mea, nu a ta, a nimanui.

Ne cautam identitatea cand scriem, ne-o dezvelim, ne-o impartasim asteptand… Comentariile??!
Un spam “zicea” si el odata ceva de genul “good work! well done”… L-am aprobat in prima zi si l-am sters a doua zi. Pentru ca se semnase “ljkaar”?

Ascultand “chi sas, chi sas” imi vine sa dansez in birou. Si dansez, printre scaune, printre colegii mirati, in ochii inspaimantati ai Lui, si dansez. E un fel de salsa si un fel de vals si un fel de zbor. Si asa singura, fara partener, fac pasii ca si cum tandemul ar fi perfect. Acum ca s-a terminat mp3-ul si din pacate, dansul, vreau ma ridic de pe scaun pentru un fals pretext de deplasare. Nevoia de apa a devenit urgenta si primordiala. Din nou. El imi spune sa-mi scot castile ca sa pot auzi ce spune. Asta nu e o melodie, dar e un dans.

Se pleaca spre casa. In grup. Se-nchide blogul. Blogurile.
Nici azi n-am reusit sa dansez. Nici azi.

Am descoperit zilele acestea un blog. Si nu unul oarecare. Varujan Pambuccian mi-a fost profesor de astronomie in facultate (Facultatea de Matematica si Informatica, Univ. Bucuresti). Unul dintre oamenii memorabili pe care mi-a fost dat sa-i intalnesc. Cursul se tinea luni, de la 8 dimineata, si seminarul era vineri, tot de la 8. Putini se trezeau ca sa ajunga la timp. Dar merita. N-am lipsit niciodata si desi n-am fost studenta model de 10, a fost unul dintre cursurile care m-a preocupat cel mai mult.

Imi amintesc ca ne ruga sa nu cascam. Era prea de dimineata, inclusiv pentru El. Am cascat de multe ori in schimb si mi se face si acum rusine ca si atunci. Imi facea semn, dar nu ca sa ma certe, era doar un semn plin de candoare si ma rugam si eu, in gandul meu, sa nu mai casc… Uitam, ma concentram sa urmaresc explicatiile, demonstratiile si iarasi cascam. Nu de plictiseala, ci doar de somn… pentru ca viata de camin nu era adaptata trezirii la 7.

Astazi cand am descoperit blogul dumnealui am descoperit cat de multa stima ii port acestui om si ca de fapt Astronomia mi-a placut doar pentru ca el preda, doar pentru ca am simtit in fiinta lui confirmarea singularitatii, a Omului pe care il intalnesti de putine ori in viata.

M-au oprit din mers versurile (de unde si titlul):

“Ies din lumina
infasurat în parul tau,
Ca un fluture cu aripile ude”

“Dimineata,
Cineva sterge cu guma
Curcubeele ridicate catre tine”

“Atingerea,
Cu sunetul ei aspru
Cu penele impodobite cu priviri”

Puteti vizita blogul domnului profesor aici

Si simt nevoia, Domnule Profesor sa va multumesc.

O zi de serviciu, intr-un birou imens, anost, fara task-uri si dupa alte 2 luni in felul asta. Cutia a intrat si a iesit din viata mea, fara sa aduca nimic nou, fara sa schimbe ceva.