Ramasesem dator cu o continuare aici.
Nietzsche ne spune ca uitarea este o “facultate a reprimarii” si nu o simpla inertie prin care se ajunge la un absenteism mental. Si daca uitarea este un proces activ prin care o parte din amintiri dispare, ne putem oare explica mai departe modul in care functioneaza mintea noastra? Oare sa fie vorba de “ratiune pura”?
Intelegerea conceptului de ratiune kantiana pura este o problema foarte complicata as spune. Eu unul o inteleg putin diferit, sau putin mai mult de fiecare data cand recitesc scrierile lui Kant. O sa ma aventurez totusi in elaborarea unui exemplu pentru ca mi se pare un concept a carei aplicabilitate in cazul uitarii este elocventa.
Ratiunea pura este acea facultate care lucreaza in timp, inconstient asupra celorlalte facultati sau mecanisme rationale “impure”, constiente, obiective sau subiective in scopul de a le modifica functionarea intr-un sens care transcede limitelor experientei. Definitia este corecta dar nu si completa.
Concret in cazul uitarii, ratiunea pura este cea care lucreaza asupra memoriei sau a mecanismenor de transport a amintirilor in constient.
Ca sa putem continua o sa vin totusi si cu un exemplu mai simplu, din IT. Ne putem gandi la memorie ca la un hard disk, iar la amintire ca la un proces tehnic prin care datele sunt aduse la procesor spre prelucrare. Atunci cand uitam fie stergem datele de pe disc fie modificam procesul de accesare si transport a acestora astfel incat sa nu poata functiona in parametri normali.
Dupa parerea mea cele doua procese functioneaza in paralel, dar blocarea sistemului de accesare a datelor isi face aparitia prima. Iar atunci cand “uitam” o parte din ceea ce a fost, indiferent prin ce metoda, universul rational, imaterial in care gandim… se schimba!
Kant spunea ca omul are tendinta de a-si crea propriul univers care transcede limitelor experientei. El spune ca aceste idei sunt de fapt taramul ratiunii pure sau ratiunii transcedentale. Ele, numite si idei transcedentale, nu sunt fictiuni ci izvorasc din inima ratiunii insasi.
In cazul nostru, “absenteismul” mental se produce prin suprascrierea unor date noi peste amintirile unor expriente practice, adica prin stocarea noilor date peste cele vechi. Date noi care creeaza un spatiu nou de idei, peste o multime ce exclude unele amintiri. Intr-un pseudocod simplist am spune ca mai intai refuzam sa gandim dupa care nu mai gandim deloc. Motivele ne sunt pure pentru ca transced capacitatilor ratiunii practice iar mecanismele ne sunt “impure” pentru ca le putem explica logic.
Intr-un cuvant: uitarea foloseste mecanisme “impure” pentru motive pure.

