PixMe WeBLog

Arhiva Categoriei ‘X thought’

… sau era invers… intre patru scanduri…

Nu stiu de ce suna extrem de cinic toata chestia asta, de parca starea de gandire ar fi una prea placuta. Si din cate stiu regreti mai degraba lucrurile placute decat pe cele neplacute. Aratati-mi-l mie p-ala caruia ii place sa “stea pe ganduri”… si mai ales intre patru scanduri… bleah!

Una dintre intelepciunile populare romanesti spune ca: “Lumea nu incepe si nu se termina cu tine”. Tu nu esti “buricul pamantului”, nu esti cel mai important lucru caci (vai!) “Soarele nu se roteste in jurul tau”! Infatuatii ori intolerantii vor auzi de multe ori aceste proverbe din gura apropiatilor.

In extrema cealalta insa, “vei accepta minciuna din exterior atunci cand adevarul din interior nu-ti e placut”. Aflandu-te in dezacord cu propria persoana vei cauta echilibrul in experientele altora, vei pune pret pe parerile lumii despre tine, vei crede ca omul este supus vremurilor, sortii, universului si vei trece cu vederea ceea ce crezi tu despre tine. Cand metodele de a te autocunoaste sunt in special extrinseci ori prin altii vei scoate din ecuatie introspectia.

Pentru a-ti defini individualitatea vei invata sa te cunosti prin tine insuti si nu prin altii, in acelasi fel in care Buddha si-a parasit profesorul cautand iluminarea prin introspectie. Invatatura singura nu aduce cunoastere absoluta caci fiecare persoana este unica in felul ei, si traieste diferit experiente similare.

Exista fara indoiala lucruri “supra-naturale” ori energii care ne influenteaza viata. Situatii aflate in afara controlului nostru, fizic imposibil de anticipat ori pentru care nu avem nici un fel de sistem imunitar. Se spune ca purtam pacatele stramosilor, ba mai mult, uneori platim pentru ele.

Universul e plin de energii intunecate pe care omenirea abia acum le descopera. Dincolo de ele insa – exista liberul arbitru, capacitatea fiecaruia de a lua decizii in acord cu propria persoana. Iar pentru ca acest lucru sa fie corect si complet autocunoasterea prin noi insine (introspectia) ne ofera o cale eficienta.

Calea de mijloc (descrisa prima data de Buddha) ne invata sa acceptam inferentele exterioare dar sa le luam ca pe simple imformatii si sa le tratam ca atare. Dincolo de ele noi insine suntem stapanii propriului destin iar liberul arbitru ne da puterea de a alege indiferent de vicisitudinile exterioare. Centrul nostru de greutate nu se gaseste niciodata in exterior, ci in noi insine (atat de plat dar atat de adevarat), iar datoria noastra este aceea de a-l descoperi si, prin aceasta, a ne defini continuu ca individualitate (personalitate) unica si independenta. Prin invatatura, cunoastere, adica metode “lumesti” – ori prin autocunoastere.

In concluzie, lumea nu incepe si nu se termina la mine! Dar, fara riscul de a gresi, fiecare dintre noi poate avea pretentia ca: unde incepe “singularitatea” numita “EU” – lumea se termina.

PS Exista un alt proverb romanesc: “Gura lumii tace in pragul casei tale”

Calea lui Siddhartha (Buddha) spre iluminare este calea fiecarui om spre incetarea suferintei cel putin, daca nu cumva spre fericire, spre linistea suprema.

Hermann Hesse, in “Siddhartha – Calatoria spre Soare-Rasare” are o interpretare destul de curioasa a povestii “Celui care s-a trezit”, sugerand mai degraba ca excesul de pacat duce la intelegerea acestuia si despartirea de el. O idee cel putin curioasa daca nu cumva chiar pe dos.

In crestinism avem pilda oii pierdute, a celui care experimenteaza pacatul pentru a-l intelege pe deplin. Dar lucrurile stau oare asa? Suntem cumva obligati sa traim pacatul in mod empiric pentru a-l intelege si mai apoi a-l stapani?

Invatatura Ortodoxa ne invata ca Omul este format din trei componente: Trup, Suflet si Vointa, ceea ce ma duce imediat cu gandul la “Parintele Studiului Vointei” – Arthur Schopenhauer.

La Schopenhauer vointa este cauza tuturor lucrurilor. Astfel omul are urechi pentru ca a vrut sa auda, si are ochi pentru ca a vrut sa vada. Aparitia organelor de perceptie fiind nimic mai mult decat o consecita a vointei acestuia. Iata cum reprimarea dorintei de a pacatui este o simpla calitate a omului, precum experimentarea insasi, si deci un lucru care tine de vointa.

Siddhartha lui Hesse spune ca invatatura singura nu te va duce niciodata la iluminare, caci din ecuatie ar lipsi tocmai cunoasterea propriului EU. Nu te poti ilumina prin experientele altora, in mod evident; dar as pastra rezerva faptului ca nici autocunoasterea singura nu duce la iluminare.

In primul rand nu avem timpul necesar pentru “reinventarea rotii” si-n al doilea rand pentru ca exista o multime enorma de variante si situatii posibile in Univers, pe care n-ai avea cum sa le experimentezi singur, intr-o viata de om. Iata de ce avem nevoie de invatatura.

Calea spre starea de existenta a lucrurilor este una singura: A Sti – A Vrea – A Putea – A Face! Deci ca sa vrei trebuie mai intai sa stii, si nu ne dorim totdeauna lucruri pe care deja le-am experimentat. Uneori vrem lucruri despre care am invatat de la altii.

Si atunci alegerea intre a infaptui pacatul ori a-ti reprima pornirile nu este decat o simpla chestiune de vointa. Ba mai mult as spune, inhibarea dorintei este un semn de credinta ori un gest al omului care nu vrea sa se expuna suferintei.

Buddha:
- Toate lucrurile si experientele sunt marcate de suferinta, frustrare si sunt nearmonice!
- Aparitia suferintei, lipsei de armonie si a frustrarii decurg din dorinta, ravna si atatare!

Siddhartha lui Hesse este un tip care le gusta pe toate la extrem pentru a le intelege. Spune chiar ca odata cu incheierea fiecarei etape din viata lui, Omul Siddhartha care savarsise pacatul moare odata cu acesta.

Este un personaj interesant, uneori impetuos, cu porniri radicale si schimbari drastice, fara regrete, fara teama de scurgerea timpului si avand capacitatea de a se cufunda cu totul in diferitele forme ale pacatului. Infaptuieste lucrurile in trei pasi simpli: asteptand, gandind si tinand post.

Cu siguranta reuseste pana la final sa atinga iluminarea, dar intrebarea simpla pe care mi-o pun este daca noi, urmandu-i exemplul, n-am deveni decat mai pacatosi… si atat.

Cred ca Luna Amara (feat Ombladon) ar fi sunat mult mai bine daca ar fi zis asa:

- Am ceva cu mintea mea…
- Nu mai pot scapa de ea… haha

… ce inseamna ciudat? Cand se uita lumea la tine “cel mai urat”, iar tie nu-ti pasa “nici macar atat”. Si de ce ti-ar pasa?

Uneori ne punem pe noi insine in situatii stanjenitoare, alte ori lasam cinismul la o parte doar pentru putin fun. Desi, si unul si celalat stim ca orice chimie fortata se naste din elemente nearmonice sau mizere. Preferam totusi sa vedem partea sclipitoare a lucrurilor, intr-un carpe diem… “meschin”.

Nu mica ne e mirarea atunci cand realizam ca ne holbam drept in ochii utopiei fara sa avem habar. Dar totul are un pret pe care de cele mai multe ori nu suntem dispusi sa-l platim. Cum ai putea sa te bucuri de urcare daca n-ar exista coborarea? Sau si mai bine… cum ne-am putea bucura de coborare daca n-ar fi trebuit sa uram inainte?

Facem lucruri doar pentru ca putem, dar asta nu inseamna ca suntem mai buni decat cei care nu pot. Calea de la difuzoare pana la sange e una lunga si anevoiasa. Dar cei care o vor bate pana la capat vor intelege ca mai buni sunt cei care pot dar aleg sa se abtina (cand trebuie)… E un pret pe care-l platesti pentru… ceilalti!