PixMe WeBLogSolutii si Discutii

Ramasesem dator cu o continuare aici.

Nietzsche ne spune ca uitarea este o “facultate a reprimarii” si nu o simpla inertie prin care se ajunge la un absenteism mental. Si daca uitarea este un proces activ prin care o parte din amintiri dispare, ne putem oare explica mai departe modul in care functioneaza mintea noastra? Oare sa fie vorba de “ratiune pura”?

Intelegerea conceptului de ratiune kantiana pura este o problema foarte complicata as spune. Eu unul o inteleg putin diferit, sau putin mai mult de fiecare data cand recitesc scrierile lui Kant. O sa ma aventurez totusi in elaborarea unui exemplu pentru ca mi se pare un concept a carei aplicabilitate in cazul uitarii este elocventa.

Ratiunea pura este acea facultate care lucreaza in timp, inconstient asupra celorlalte facultati sau mecanisme rationale “impure”, constiente, obiective sau subiective in scopul de a le modifica functionarea intr-un sens care transcede limitelor experientei. Definitia este corecta dar nu si completa.

Concret in cazul uitarii, ratiunea pura este cea care lucreaza asupra memoriei sau a mecanismenor de transport a amintirilor in constient.

Ca sa putem continua o sa vin totusi si cu un exemplu mai simplu, din IT. Ne putem gandi la memorie ca la un hard disk, iar la amintire ca la un proces tehnic prin care datele sunt aduse la procesor spre prelucrare. Atunci cand uitam fie stergem datele de pe disc fie modificam procesul de accesare si transport a acestora astfel incat sa nu poata functiona in parametri normali.

Dupa parerea mea cele doua procese functioneaza in paralel, dar blocarea sistemului de accesare a datelor isi face aparitia prima. Iar atunci cand “uitam” o parte din ceea ce a fost, indiferent prin ce metoda, universul rational, imaterial in care gandim… se schimba!

Kant spunea ca omul are tendinta de a-si crea propriul univers care transcede limitelor experientei. El spune ca aceste idei sunt de fapt taramul ratiunii pure sau ratiunii transcedentale. Ele, numite si idei transcedentale, nu sunt fictiuni ci izvorasc din inima ratiunii insasi.

In cazul nostru, “absenteismul” mental se produce prin suprascrierea unor date noi peste amintirile unor expriente practice, adica prin stocarea noilor date peste cele vechi. Date noi care creeaza un spatiu nou de idei, peste o multime ce exclude unele amintiri. Intr-un pseudocod simplist am spune ca mai intai refuzam sa gandim dupa care nu mai gandim deloc. Motivele ne sunt pure pentru ca transced capacitatilor ratiunii practice iar mecanismele ne sunt “impure” pentru ca le putem explica logic.

Intr-un cuvant: uitarea foloseste mecanisme “impure” pentru motive pure.

Printre nenumaratele calitati pe care le poseda mintea omului, unele foarte folositoare precum memoria, logica, afectivitatea, capacitatea de rezistenta la stress, constiinta sau morala, gasim una care in situatii normale am putea-o denumi slabiciune. E vorba de uitare.

Uitarea este un mecanism de autoaparare care evolueaza independent de vointa. Pentru ca atunci cand presiunea pe folosirea logicii devine insuportabila prin tensiunile pe care le aduce, creierul uman are capacitatea de a declansa acest mecanism devenit izbavitor in atare conditii. Din pacate el nu isi face simtite efectele imediat ci in timp. Uitam mizeriile in care am fost tarati, uitam tradari, uitam momente urate sau momente frumoase, uitam momente unice, uitam orice este nevoie sa uitam cu unicul scop de a ne regasi starea de liniste naturala. Sau poate numai starea de echilibru natural care poate fi diferita de liniste.

In fapt uitarea destructureaza un sistem logic care functioneaza incorect in cazuri empirice specifice, numai pentru a se restructura pe un schelet armonic relativ la cazurile date.

Forta uitarii este atat de mare incat nici macar incercarea sistematica, rationala si obiectiva de a ne aminti lucruri ori intamplari care s-au petrecut intr-un orizont de timp in care ne-am fi asteptat sa gasim ganduri limpezi, nu poate pune in miscare “rotitele” neurale care in conditii normale s-ar fi miscat fara sa necesite un efort sustinut.

Din aceasta cauza as defini uitarea ca pe un proces irational (involuntar) ori vegetativ, prin care anumite date ori accesul catre acestea dispar in mod efectiv, respectiv este intrerupt, declansat in scopul autopararii “sanatatii” mentale sau poate chiar mintale. Prin “sanatate” intelegem armonie; entropie in limitele de acceptabilitate relative la capacitatile de gestionare ale acesteia si care depind de fiecare psihic in parte.

Alternativ, uitarea poate fi definita si ca fenomen. Adica acel fenomen prin care mecanismul de acces al rationalului la memorie este intrerupt in mod ilogic, involuntar ori prin care anumite parti de memorie sunt indepartate definitiv. In al doilea caz functionarea mecanismului de “incarcare” a datelor in rational numit si “amintire”, devine imposibila.

Cum “stergem datele” din memorie?… este si acesta un proces interesant despre care vom vorbi in episodul viitor.

In dimineata asta am primit un comentariu la unul dintre articolele mele din perioada de zbateri. Un utilizator PixMe care se semneaza Catalin si care ma intreaba mai multe chestii in legatura cu despartirea. N-are sens sa explicitez aici, am tot facut-o de-a lungul timpului. O sa incerc sa-l ajut pe om repetand doar spusele lui Buddha:

“Ai sa te arzi pe tine ca o lumanare. Tu singur ai sa-ti luminezi drumul”

ba mai mult, il voi plagia putin spunand: “Daca nu o sa arzi ca o lumanare nu-ti vei lumina singur drumul!”.

Dar!… printre lungile fraze cu care ne explica disperarea, obsesia si restul, gasesc una chiar putin amuzanta, fara sa fiu cinic. Spune ca peste 30 de ani e greu sa mai gasesti o fata cuminte, iar eu ii raspund ca nu e chiar asa. Spre exemplu, la intrebarea: “Tu esti curva“, pe care cu gratie am postat-o pe blog acum ceva timp, mi-au raspuns pana in prezent peste 120 de fete cuminti si peste 200 de fete cumintele . Ai putea sa incepi cautarea ta de aici.

Si serios, pentru ca intr-un fel ai atins o coarda care-mi este sensibila, drept pentru care am si decis sa acord un articol intreg raspunsului, te intreb si va intreb pe toti, de ce este important pentru barbati ca femeile lor sa fi avut un trecut cat mai… luminos?

Sincer, ne e frica de remarci precum: “Stii draga, ala o avea mai mare” sau “Cu ala aveam orgasm de doua trei ori” sau “Ala mi-a descoperit o zona erotica” sau “Mda… mi s-a intamplat si cu prietenul ala al tau” sau “Ala m-a invatat cum se face in fund” si lista ar putea continua la infinit. Chiar ne e frica de chestiile astea sau ne temem de faptul ca femeia noastra ar putea fi considerata parapanta?

Unde este limita dupa care consideram ca femeia a avut relatii nepotrivite?

Pai in general aventurile de-o noapte sunt nepotrivite, aventurile de-o luna sunt nepotrivite, aventurile sexuale mai neobisnuite cu indivizi sub nivelul tau de inteligenta sau si mai rau, peste nivelul tau. In zona normalului intram atunci cand ni se aduc argumente de genul: “Am crezut ca-l iubesc dar dupa un an mi-am dat seama ca m-am inselat”, “am incercat cateva relatii dar n-au mers pentru ca nu mi-am dat seama de la inceput cu ce fel de oameni m-am combinat”… samd.

Pentru ca hey! sa fie clar pentru toti masculii “disperati” si trecuti de o anumita varsta, chestii de genul: “N-am vrut sa fac pasul cu sexul pentru ca m-am pastrat pentru tine” – nu exista! Iar pentru toate femelele “disperate” de acesti magari sau porci care fac totul sa le ajunga in chiloti iar dup-aia le intreaba de ce au facut-o cu 14 pana la ei – obisnuitiva!

De fapt nu micile intrigi sunt adevarata problema, nu intrebarile care te sacaie atunci cand nevasta se uita intr-un fel ciudat la alt barbat iar tu te intrebi daca nu cumva ala e unul din aia 14 si nu neaparat sentimentul ca la un moment dat ea poate sa considere ca a avut pe altul mai bun decat tine. Adevarata problema o ai atunci cand incepi sa-ti contruiesti un intreg viitor alaturi de o singura persoana. O persoana in care trebuie sa ai incredere deplina, o persoana matura si capabila sa gestioneze decizii extrem de complicate uneori, o persoana care trebuie sa lupte alaturi de tine la bine dar mai ales la greu. Si ce dovada mai buna de stabilitate poate sa-ti ofere femeia decat aceea a unei liste imaculate de contacti? sau, in fine, una scurta cu explicatii in zona de acceptabilitate. Rezistenta la ispita e cea mai buna dovada de luciditate.

Demonstrantia desi corecta nu e completa. Poti gasi parapantizde care se aseaza la 30 de ani si vor sti foarte bine sa fie langa tine. Numai langa tine! Cunsoc situatia unuia care impreuna cu alti doi colegi de facultate au angajat o fata vesela pentru servicii, dupa care s-a casatorit cu ea. Se intampla dar mai trebuie introdusa in ecuatie variabila implicarii intr-o relatie. Unii, desi cu acte in regula, traiesc vieti paralele fata de femeia lor drept pentru care imaginea tradarii acesteia nici nu e una prea sumbra. Iar altii se daruiesc intr-atat incat simplul gand ii loveste in moalele capului. Dar pe tema asta vom discuta alta data, pentru ca sunt mai multe lucruri de spus.

In concluzie, tema de astazi si intrebare data spre exercitiu, este trecutul femeii. Este relevant? Cat este de important? Cat din el trebuie cunoscut? Este ignoranta barbatului o binecuvantare? Cat de mult te poti descoperi in fata unei femei si in general intr-o relatie?

Afara ninge viscolit, cum n-a fost dat ochilor mei sa vada. Turbioane ridica zapada prin genunea alba si aduc fiori reci in spatele draperiei rosii. Si totusi sunt aproape 30 de grade inauntru. Centrala de bloc duduie pompand apa calda in calorifere, luminile vecinilor s-au stins in astepatarea dezghetului. Viscolul sufla producand zgomote obsesive, zgomote singure in tacerea noptii de “campie”.

Parca imi doream o noapte singur. Sau poate imi doream mai multe si inca nu stiam. Imi spun ca momentele astea pun ordine in ganduri, ele singure. Au puterea de a te face mai ordonat, mai obiectiv si mai linistit. Pentru ca dincolo de peretii albi te distrage galagia, te sufoca dorintele si te momeste pierzania. Aici linistea se coboara peste tine de la sine, trebuie doar s-o lasi, s-o simti, s-o traiesti.

Oh da! zambesc! Dragostea te face posesiv, neincrezator si dependent. Te face sa te simti singur si fara rost. Iti aduce conflicte interioare, motive pe zbateri, neliniste si uneori suferinta. Si ce daca? imi intreb adancul alteori tulbure… dar el nu-mi mai raspunde ca alte dati.

E ca si cum ar fi impacat cu gandul ca intr-un viitor incert si-ar putea gasi sfarsitul aici, intre aceiasi pereti, inconjurat fiind de suflete la fel de putine la numar. E o perspectiva fericita in aceeasi masura precum cea a familiei sau copiilor. E un spatiu la fel de calduros, deschis si lipsit de griji. Ba poate sa fie chiar mai intrigant.

Pare ca nu e dispus sa iubeasca din nou. Si nici n-ar avea de ce. Sunt inselatoria si tradarea cele care l-au readus in forma naturala de granit. Dar abisul in care ma scufund are acum ape caldute si calme, caci mizeriile lumii nu-l mai ajung asa cum o faceau odata. Pentru ca iata, incetarea suferintei vine din incetarea dorintei, asa cum spunea Buddha. Iar dragostea devine un sentiment la fel de folositor precum singuratatea.

Radu Stanca – Sunt cel mai frumos din orasul acesta

Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.

Nascut din incestul luminii cu-amurgul,
Privirile mele dezmiarda genunea,
De mine vorbeste-n oras toata lumea,
De mine se teme in taina tot burgul.
Sunt Printul penumbrelor, eu sunt amurgul…

Nu-i chip sa ma scap de priviri patimase,
Prin parul meu vanat, subtiri trec ca ata,
Si toti ma intreaba: sunt moartea, sunt viata?
De ce-am ciorapi verzi, pentru ce fes de pase?
Si nu-i chip sa scap nici pe strazi marginase…
……………………

Prin lungile, tainice, unghii vopsite,
Umbrela cu cap de pisica ranjeste
Si nu stiu de ce, cand plimbarea-mi prieste,
Cand sunt multumit c-am starnit noi ispite,
Din mine ies limbi si naparci otravite.

Din mine cresc crengi ca pe pomi, matasoase,
Si insasi natura atotstiutoare
Ea insasi nu stie ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn ratacit printre case,
Un turn de pe care cad pietre pretioase?

Sunt cel mai frumos din orasul acesta,
Pe strazile pline cand ies n-am pereche,
Atat de gratios port inelu-n ureche
Si-atat de-nflorite cravata si vesta.
Sunt cel mai frumos din orasul acesta.

Se spune ca “Bunul Simt” este un set de prejudecati acumulate de-a lungul timpului. Si daca tot e asa am sa pun mai jos cateva dintre aceste reguli:
- Homosexualii sunt de la naspa in jos
- Lesbienele sunt undeva intre foarte misto si ceva care trebuie ignorat
- Barbatul care combina multe femei e smecher
- Femeile care combina multi barbati sunt tarfe
- Minorii n-au voie la sex desi de pe la 14 ani in sus natura ii doteaza cu tot “echipamentul” necesar
- Principalul scop pe care trebuie sa-l ai in viata este sa te casatoresti si sa faci copii

Sunt multe, desi pe alocuri “Bunul Simt” este… inoit. Iata cum prezervativele au fost asimilate cu obiecte care pot fi folosite cu gura. Fun nu?

Pai… in general chestiile care sunt la limita normalitatii sunt fun. Adica sexul oral e ceva naspa? Sau doar tabu? Sau poate… doar ceva normal?

Intre cele trei eu o aleg pe ultima. Pentru ca normalitatea in general inseamna mediocritate sau plictiseala. Evolutia nu isi are niciodata radacinile in normalitate ci mai degraba in anormalitate. In lucurile intrigante care transced ideile fixe, prejudecatile si experientele altora. Rabindranath Tagore spunea, iata: “Daca inchizi usa tuturor erorilor adevarul va ramane pe dinafara”. Iar Buddha zicea: “Sa nu crezi nimic din ce ti se spune, nici macar daca am zis-o eu. Sa nu crezi nimic din lucrurile care nu sunt in concordanta cu ceea ce crezi tu”.

Asadar dragi invitati, intrebarea e, ce este normal si mai ales e productiv sa fii normal?

Buddha
- Un caine nu este considerat bun pentru ca latra. Un om nu este considerat bun doar pentru ca vorbeste bine
- O idee care este dezvoltata si pusa in practica e mai importanta decat o idee care exista doar ca o idee
- Nici macar moartea nu este de speriat pentru cel care a trait intelept
- Virtutea e mai tare persecutata de cei slabi decat iubita de cei buni
- Nu vei fi pedepsit pentru furia ta, vei fi pedepsit de furia ta

Albert Einstein
- Un om care citeste prea mult dar isi foloseste mintea prea putin capata deprinderea lenesa de a… gandi
- Cei care nu iau in serios adevarul din lucrurile marunte nu pot fi de incredere nici in ce priveste lucrurile mari
- Inaintea lui Dumnezeu suntem toti la fel de destepti – si la fel de prosti
- Orice lucru trebuie sa fie atat de simplu pe cat este, dar nu mai simplu decat atat
- Sunt putini cei care vad cu proprii lor ochi si simt cu propriile inimi

Adolf Hitler
- Folosind Propaganda cu talent si in mod sustinut, poti face poporul sa creada ca Raiul este Iad iar viata mizera Paradis
- Umanitarismul este expresia prostiei si a lasitatii
- Cat de norocoase sunt guvernele pentru ca oamenii nu gandesc
- Nu vad de ce omul nu poate fi la fel de crud precum natura
- Nu am datoria de Crestin de a-mi permite sa fiu inselat, dar am datoria de a fi un luptator pentru dreptate si justitie (nr ar fi fost bun in Alianta DA, Muhahha!)
- Folosesc emotiile pentru multime si rezerv ratiunea pentru putini
- E mult mai greu sa lupti impotriva sortii decat a cunoasterii
- Adevarul nu conteaza, doar victoria
- Marea forta a totalitarismului sta in fortarea celor care se tem de el sa il imite

Din cate observ, unul dintre efectele negative ale crizei este acela ca se munceste mai mult. Fie pentru ca firmele si-au redus personalul ori pentru ca sunt mult mai atente cu banii din ce in ce mai putini ai clientilor.