PixMe WeBLog

Arhiva Categoriei ‘X thought’

In ce categorie va inscrieti?

Psihoza: O tulburare mentală gravă, cu sau fără deteriorări organice, caracterizată prin dezorganizarea personalității, pierderea contactului cu realitatea și care cauzează deteriorarea funcționării normale sociale. Deși nu este în mod exclusiv legată de o stare fiziologică sau psihologică, este în special asociată cu schizofrenia, tulburarea bipolară (maniaco-depresia) și cu depresia clinică gravă.

Paranoia: Paranoia este o psihoza care se manifesta predominant la nivel cognitiv. Paranoia se defineste ca delir cronic, bine structurat si organizat, in care bolnavul manifesta un orgoliu excesiv determinat de hipervalorizare, de exces de autoapreciere. In general, este identificata in limbajul comun: neincredere in ceilalti, suspiciune. Bolnavul va vedea mereu altceva in spatele aparentei, va interpreta in maniera sa vorbele celorlalti, va cauta – si va gasi! – in toate imprejurarile tradarea, subminarea autoritatii sale, prejudicierea intentionata, lipsa de consideratie din partea celorlalti.

Dementa: Proces patologic caracterizat prin slabirea progresiva a ansamblului de functiuni intelectuale, in urma unei lezari a celulelor nervoase centrale. Apar mai intai tulburari intelectuale caracterizate prin slabirea memoriei, a atentiei, a ratiunii. Anumite demente simptomatice sunt vindecate sau ameliorate prin tratarea cauzei lor, dar dementele degenerative nu pot fi tratate, medicamentatia putand atenua unele simptome.

Schizofrenia: Persoanele care au schizofrenie sufera cumplit din cauza ca aud voci pe care alte persoane nu le aud, sau au credinta ca oamenii le pot citi gandurile, le pot controla gandurile, sau comploteaza pentru a le face rau. Aceste simptome pot face ca schizofrenul sa fie anxios si retras. Vorbirea si comportamentul persoanei care sufera de schizofrenie pot fi atat de dezorganizate incat ii sperie pe cei din jur, sau in cel mai bun caz schizofrenul nu este inteles de ceilalti- de exemplu poate percepe timpul intr-un mod complet diferit.

Maladia Obsesiv – Compulsiva: In cadrul acestei maladii psihice, o persoana devine blocata mental intr-un model de ganduri si comportamente repetitive care sunt lipsite de sens si suparatoare, dar sunt dificil de depasit. De exemplu, gandul obsesiv ca o persoana se poate contamina prin atingerea clantelor de la usa sau a altor obiecte “murdare”, face ca o adolescenta sa petreaca ore intregi spalandu-se pe maini. Pe de alta parte, compulsia implica: comportamente repetitive, intentionate, cu scopul de a raspunde unei obsesii, in functie de anumite reguli sau intr-o maniera stereotipa; comportamente care intentioneaza protejarea de un disconfort sau de o situatie de temut, dar care nu corespund realitatii, fiind excesive; si recunoasterea de catre pacient a faptului ca aceste comportemente sunt nerezonabile.

Boala Maniaco-Depresiva: Se refera la starea care oscileaza intre “urcus” (maniac) exagerat si “coboras” (deprimat) exagerat. Un alt nume al bolii maniaco-depresive este tulburarea bipolara. Ea se refera la acea stare a omului care alterneaza intre “polurile” maniei (urcusuri) si depresiei (coborasuri).

Pe vremea lui Ceausescu liderul era unul bun de gura pe de o parte, si mare lingau pe de alta parte. Nu era important ce se lucra, nu era important cum se lucra, ci doar ca se lucra. Iar daca prindeai un post de sef, care-ti permitea sa-ti exteriorizezi frustrarile injurandu-i pe altii, era cu atat mai bine.

In era corporatiilor multinationale managerul strange muncitorii, aduce utilajele, coordoneaza si controleaza procesul de taiere a padurii, de exemplu. Iar liderul este cel care se urca pe un bolovan mai inalt, pune mana la ochi sa vada mai bine departe, se uita in zare si striga:

- Stop, nu-i asta padurea buna! Hai s-o taiem pe cea de langa.

Este doar un exemplu, nu vrem sa ne punem rau cu activistii ultra-ecologisti, dar ghici ce? Padurea aleasa de lider este mult mai profitabila decat ar fi fost cealalta. Partea mai interesanta este ca la final societatea il crediteaza pe el cu toata munca. Nu de putine ori am auzit: Ceausescu a facut blocuri, cand in realitate el doar a dat niste ordine, multe dintre ele foarte proaste din punctul de vedere al profitabilitatii.

Adevarul e ca puterea liderului, si modalitatea prin care si-o exercita, adica leadership-ul, nu sta niciodata in el insusi. Hitler si Stalin n-au existat de fapt ca si actori pe scena mondiala. Ei doar si-au imprumutat numele celor mai atroce ganduri care bantuie mintea umana.

Discriminarea rasiala, genocidul, dorinta de a domina vazand sange etc. acestea sunt parti componente ale animalului din noi. Nici Hitler, nici Stalin n-ar fi putut omori singuri zeci, poate chiar sute de milioane de oamnei. Natiunile si popoarele, cu fiecare soldat si fiecare bunica in parte au facut-o.

Leadership inseamna capacitatea de a directiona oamenii si eforturile acestora intr-o anumita directie. Capacitatea de a coaliza forte, de a le motiva sa lucreze impreuna, dar mai presus de toate determinarea si definirea unor scopuri, ori idealuri comune.

Si pentru ca nici un lucru dintre cele de mai sus nu poate fi facut de unul singur, este evident ca puterea liderului nu sta in el insusi. Puterea liderului este exact puterea pe care i-o ofera oamenii. Nici mai mult, nici mai putin…

Toti dictatorii, toti conducatorii, toti liderii politici au in realitate puterea pe care le-o dam noi, fiecare cetatean simplu. In cazul in care reusesc, ii aplaudam, in cazul in care esueaza, ii impuscam. De multe ori liderul este o simpla perdea pentru temerile ori gandurile noastre sumbre. Dar adevarul e ca nici Stalin, nici Hitler, nici Ceausescu n-au omorat oameni… ci toti cei care si-au investit capitalul de putere in ei.

… sau era invers… intre patru scanduri…

Nu stiu de ce suna extrem de cinic toata chestia asta, de parca starea de gandire ar fi una prea placuta. Si din cate stiu regreti mai degraba lucrurile placute decat pe cele neplacute. Aratati-mi-l mie p-ala caruia ii place sa “stea pe ganduri”… si mai ales intre patru scanduri… bleah!

Una dintre intelepciunile populare romanesti spune ca: “Lumea nu incepe si nu se termina cu tine”. Tu nu esti “buricul pamantului”, nu esti cel mai important lucru caci (vai!) “Soarele nu se roteste in jurul tau”! Infatuatii ori intolerantii vor auzi de multe ori aceste proverbe din gura apropiatilor.

In extrema cealalta insa, “vei accepta minciuna din exterior atunci cand adevarul din interior nu-ti e placut”. Aflandu-te in dezacord cu propria persoana vei cauta echilibrul in experientele altora, vei pune pret pe parerile lumii despre tine, vei crede ca omul este supus vremurilor, sortii, universului si vei trece cu vederea ceea ce crezi tu despre tine. Cand metodele de a te autocunoaste sunt in special extrinseci ori prin altii vei scoate din ecuatie introspectia.

Pentru a-ti defini individualitatea vei invata sa te cunosti prin tine insuti si nu prin altii, in acelasi fel in care Buddha si-a parasit profesorul cautand iluminarea prin introspectie. Invatatura singura nu aduce cunoastere absoluta caci fiecare persoana este unica in felul ei, si traieste diferit experiente similare.

Exista fara indoiala lucruri “supra-naturale” ori energii care ne influenteaza viata. Situatii aflate in afara controlului nostru, fizic imposibil de anticipat ori pentru care nu avem nici un fel de sistem imunitar. Se spune ca purtam pacatele stramosilor, ba mai mult, uneori platim pentru ele.

Universul e plin de energii intunecate pe care omenirea abia acum le descopera. Dincolo de ele insa – exista liberul arbitru, capacitatea fiecaruia de a lua decizii in acord cu propria persoana. Iar pentru ca acest lucru sa fie corect si complet autocunoasterea prin noi insine (introspectia) ne ofera o cale eficienta.

Calea de mijloc (descrisa prima data de Buddha) ne invata sa acceptam inferentele exterioare dar sa le luam ca pe simple imformatii si sa le tratam ca atare. Dincolo de ele noi insine suntem stapanii propriului destin iar liberul arbitru ne da puterea de a alege indiferent de vicisitudinile exterioare. Centrul nostru de greutate nu se gaseste niciodata in exterior, ci in noi insine (atat de plat dar atat de adevarat), iar datoria noastra este aceea de a-l descoperi si, prin aceasta, a ne defini continuu ca individualitate (personalitate) unica si independenta. Prin invatatura, cunoastere, adica metode “lumesti” – ori prin autocunoastere.

In concluzie, lumea nu incepe si nu se termina la mine! Dar, fara riscul de a gresi, fiecare dintre noi poate avea pretentia ca: unde incepe “singularitatea” numita “EU” – lumea se termina.

PS Exista un alt proverb romanesc: “Gura lumii tace in pragul casei tale”

Calea lui Siddhartha (Buddha) spre iluminare este calea fiecarui om spre incetarea suferintei cel putin, daca nu cumva spre fericire, spre linistea suprema.

Hermann Hesse, in “Siddhartha – Calatoria spre Soare-Rasare” are o interpretare destul de curioasa a povestii “Celui care s-a trezit”, sugerand mai degraba ca excesul de pacat duce la intelegerea acestuia si despartirea de el. O idee cel putin curioasa daca nu cumva chiar pe dos.

In crestinism avem pilda oii pierdute, a celui care experimenteaza pacatul pentru a-l intelege pe deplin. Dar lucrurile stau oare asa? Suntem cumva obligati sa traim pacatul in mod empiric pentru a-l intelege si mai apoi a-l stapani?

Invatatura Ortodoxa ne invata ca Omul este format din trei componente: Trup, Suflet si Vointa, ceea ce ma duce imediat cu gandul la “Parintele Studiului Vointei” – Arthur Schopenhauer.

La Schopenhauer vointa este cauza tuturor lucrurilor. Astfel omul are urechi pentru ca a vrut sa auda, si are ochi pentru ca a vrut sa vada. Aparitia organelor de perceptie fiind nimic mai mult decat o consecita a vointei acestuia. Iata cum reprimarea dorintei de a pacatui este o simpla calitate a omului, precum experimentarea insasi, si deci un lucru care tine de vointa.

Siddhartha lui Hesse spune ca invatatura singura nu te va duce niciodata la iluminare, caci din ecuatie ar lipsi tocmai cunoasterea propriului EU. Nu te poti ilumina prin experientele altora, in mod evident; dar as pastra rezerva faptului ca nici autocunoasterea singura nu duce la iluminare.

In primul rand nu avem timpul necesar pentru “reinventarea rotii” si-n al doilea rand pentru ca exista o multime enorma de variante si situatii posibile in Univers, pe care n-ai avea cum sa le experimentezi singur, intr-o viata de om. Iata de ce avem nevoie de invatatura.

Calea spre starea de existenta a lucrurilor este una singura: A Sti – A Vrea – A Putea – A Face! Deci ca sa vrei trebuie mai intai sa stii, si nu ne dorim totdeauna lucruri pe care deja le-am experimentat. Uneori vrem lucruri despre care am invatat de la altii.

Si atunci alegerea intre a infaptui pacatul ori a-ti reprima pornirile nu este decat o simpla chestiune de vointa. Ba mai mult as spune, inhibarea dorintei este un semn de credinta ori un gest al omului care nu vrea sa se expuna suferintei.

Buddha:
- Toate lucrurile si experientele sunt marcate de suferinta, frustrare si sunt nearmonice!
- Aparitia suferintei, lipsei de armonie si a frustrarii decurg din dorinta, ravna si atatare!

Siddhartha lui Hesse este un tip care le gusta pe toate la extrem pentru a le intelege. Spune chiar ca odata cu incheierea fiecarei etape din viata lui, Omul Siddhartha care savarsise pacatul moare odata cu acesta.

Este un personaj interesant, uneori impetuos, cu porniri radicale si schimbari drastice, fara regrete, fara teama de scurgerea timpului si avand capacitatea de a se cufunda cu totul in diferitele forme ale pacatului. Infaptuieste lucrurile in trei pasi simpli: asteptand, gandind si tinand post.

Cu siguranta reuseste pana la final sa atinga iluminarea, dar intrebarea simpla pe care mi-o pun este daca noi, urmandu-i exemplul, n-am deveni decat mai pacatosi… si atat.