PixMe WeBLog

Autor

Mi-amintesc cum dupa asa-zisa revolutie din 1989 toata lumea radea de Ceausesti considerandu-i fie nebuni de legat fie avizi de putere, dictatori. Ani mai tarziu lumea a inteles insa ca procesul Ceausestilor a fost de fapt o “mascarada”, ca cererile repetate de “dovezi” ale Elenei erau legitime, la fel si judecata “Marii Adunari Nationale” care se impunea legal in acele momente. De fapt, revazand filmul dupa 22 de ani, ne putem da seama cu usurinta ca aproape tot ce spune Ceausescu in proces e perfect adevarat, in afara de faptul ca lumea lupta ca sa-l salveze. Adevaratii clovni erau cei care il acuzau de “marea cu sarea”, il insultau vorbindu-i nerespectuos, de niste fapte pentru care nu exista nici macar o dovada. O adevarata “mascarada” in urma careia cei doi si-au pierdut viata.

Mi-amintesc cum Iliescu, venit pe un val masiv de sustinere populara, obtinea 87% din voturile romanilor. In acelasi timp, cei mai batrani ne spuneau ca noua conducere e: “Aceeasi Marie cu alta palarie”. N-am inteles pe vremea aceea de ce bunicul vota liberalii motivand ca “vrea sa incurce niste socoteli”. Oamenii se uitau ciudat la non-fesenisti… Ce socoteli? Nu stiu nici acum, cert este ca vota consecvent, si la toate alegerile, cu “liberalii”.

Bratienii au construit Romania. In perioada interbelica tara noastra era o mare putere economica locala si chiar europeana. In perioada liberala Romania a cunoscut prosperitatea, bunastarea materiala si morala. Pe vremea cand existau politicieni adevarati, fie ei liberali sau taranisti si o politica ce se plia foarte bine pe mentalitatea romanului de rand, Romania isi depasea limitele in toate domeniile. Progresul a fost unul sustinut si incurajat de politicieni… diferiti de cei de astazi.

Dupa evenimentele din ’89, constiinta anilor trecuti a ramas in memoria multor “nostalgici”, unii “monarhisti” chiar… care cunoscand traditia si perpetuand-o, votau sistematic si consecvent… cu “liberalii”. Altii cu “taranistii”. A vota cu Partidele Nationale reprezenta un act suprem de constiinta civica pentru acestia, o adevarata onoare care se infaptuia aproape dupa un ritual. Partidele Nationale reprezentau traditia luminoasa, trecutul politic solid pe care se putea cladi un viitor asemenea.

Au castigat totusi “noii imbogatiti”, ca dupa orice revolutie, niste comunisti “cu fata umana” care conduceau Romania cu “frana de mana trasa”. Nimeni nu se mai intreaba acum “de ce l-au ucis pe Ceausescu fara sa scoata nimic de la el”? Nici nu mai conteaza pana la urma…

De fapt ce mai conteaza ca taranistii aproape ca au disparut ori ca “penelistii de astazi” s-au unit cu socialistii? Sa nu intram totusi in cliseul PSD egal FSN sau PSD egal PCR, ii vom numi doar socialisti. La ce mai e buna traditia cand tot ce conteaza, tot ce stim si putem sa facem este sa injuram Presedintele? Ce mai conteaza valorile “prafuite”, ori votantii traditionali, ori cei care s-au dus dintre noi si acum se “invartesc in groapa”? Strategia politica a oamenilor slabi, lipsiti de viziune ori posibilitati va fi intotdeauna aceea de a-i injura pe ceilalti tocmai pentru a-si ascunde neputintele. Tot ce conteaza e sa facem ce stim, pana la urma, iar noi nu stim sa facem nimic!

Pusi in fata unei astfel de situatii PNL a ales din pacate calea cea mai proasta pentru Romania, anume aceea de a se cobori in mocirla politica de cea mai joasa speta. Importante sunt niste voturi, pe care oricum nu cred c-or sa le obtina… nu de la votantii traditionali in orice caz. Cum? In orice fel posibil: aliante impotriva firii, lideri de carton, limbaj de mahala, promovarea non-culturii (un lucru groaznic pentru liberali) si altele.

Traditia poate fi lasata la o parte linistit in conditiile astea… De altfel Crin Antonescu ne-a si aratat cum sa te pisi pe traditie fara sa-ti pese ori sa conteze prea mult!…

Poate c-a fost un film revolutionar la vremea lui… altfel nu-mi explic de ce e atat de bine cotat. Poate ca intre timp a fost copiat de atatea ori, incat impactul concepteleor pe care le-a introdus s-a minimizat cu timpul.

The Shawshank Redemption este cel mai bine cotat film din istoria IMDB. Nu are cine stie ce conflict, nu te pune pe ganduri si nu vei sti ce sa povestesti cand vei fi intrebat despre el. Nu cred ca e un film pe care sa-l citezi cand vei avea o conversatie aleatoare cu vreun prieten. Gen… “stii? faza asta e exact ca-n The Shawshank Redemption”…

Dupa parerea mea nu e un film mare, nici macar excelent. E un film bun si atat. Actorii joaca bine, cadrele si peisajele sunt in regula. Posibil sa fi introdus pentru prima data discursul de puscarie in arta cinematografica si de aceea sa fie atat de bine cotat. Pana la urma e vorba cumva de mantuire… morala ori spirituala, dar intr-un context fara conflict emotional ori intriga “chinuitoare”.

In concluzie, desi pe alocuri plictisitor de-a dreptul, il recomand. Spuneam ca e un film bun, chiar convingator in mare parte, pe stil vechi in ce priveste manifestarea artistica. Asteptari ca de la cel mai bun film din istoria cinematografiei, asa cum il recomanda IMDB… sa nu aveti. Altfel veti gasi doar o mare dezamagire.

Model – View – Controller: N-o sa mai intru in detalii de patternuri, o sa scriu direct aici ce inseamna, si cum se traduce pe romaneste.

O aplicatie care respecta pattermul are 3 componente diferite:
- View: ce vede utilizatorul
- Controller: o cumponenta / un modul separat care preia inputul utilizatorului, face validari sau alte operatii asemanatoare necesare si cunoscand starea curenta a modelului face requesturi pentru schimbarea starii acestuia. Adica traduce o operatie precum un click de mouse in apeluri de metode de pe model.
- Modelul mentine datele (starea sistemului) si operatiile care se pot face pe acestea. Aplica aceste operatii cand i-o cere controllerul si raspunde cu noua stare a sistemului. Controllerul apoi notifica View-ul in legatura cu noua stare.

Un flavor de MVC accepta si urmatoarea impartire: Prezentare (View) – Functii (Controller) – Date (Model), acest pattern fiind mai degraba un 3-Tier Architecture.

Intrebari comune:
- Unde pui business logicul in MVC. Parerea mea e ca partea de business logic e impartita intre Controller si Model, nu numai in Model.
Exemplu: O aplicatie J2EE sa spunem Struts cu Hibernate:
- View e partea de JSP
- Controller este ActionServletul Struts plus partea din Action-uri in care faci validari, determini starea curenta a sistemului apelezi anumite metode care proceseaza datele, adica metode din Model.
- Model reprezinta totalitatea datelor plus operatiile directe pe care le poti face asupra lor, prelucrarile nu numai din proceduri stocate de exemplu dar si din partea de Hibernate sau Actionurile Struts care proceseaza date.

In cazul in care partea de model e separata 100% de partea de View vom avea de-a face cu un model pasiv. Daca modelul comunica cu view-ul fara sa mai treaca prin controller, prin intermediul unor observeri de exemplu, atunci acesta se va numi model activ.

Bottom Line avem asa:
- Ce stiu fac p-acolo (Model)
- Ce vad, reprezentat “prieteneste” (View)
- Traduc reprezentarea prieteneasca in reprezentare “conceptuala” a ceea ce stiu sa fac, si invers (Controller)

In primele luni de antrenament iti rupi antebratul… sau mai bine spus antebratele. Incepatorii trag ca disperatii din maini, incapabili fiind sa-si coordoneze picioarele pe perete.

In urmatoarele cateva luni, dupa ce vei fi reusit sa stapanesti cateva trasee, incepi sa-ti intinzi tendoanele. Partea proasta e ca tendoanele se recupereaza extrem de greu, cea mai scurta intindere te scoate din circuit pentru 3-4 saptamani.

Apoi iei lucrurile mai incet, si cu mai mai mult cap. Inveti tehnica, inveti sa te coordonezi, dezvolti muscii spatelui si abdomenul. Iar in ultima instanta iti faci “gheara”! Adica incheieturile mainilor si tendoanele.

Sportul este unul complex si, as spune eu, frumos. Mai jos un filmulet facut de mine, la Galactic Gym, in Crangasi. Inca n-am ajuns la performantele lui Bogdan… dar sper sa nu mai am mult.

E un film funny. Actiunea decurge ingenios creandu-ti acelasi handicap pe care-l are personajul principal. E un film antrenant, care te pune serios la “munca” pe toata durata desfasurarii lui, si care-ti ridica multe semne de intrebare.

Desi ideea e una simpla si de altfel foarte buna, desi evoca multe lucruri pe care le-ai putea invata, calitati ale filmelor mari, care iti raman in cap, Memento are totusi o lacuna, si anume intriga (conflictul).

Poate ca suntem ceea ce ne amintim ca suntem, si poate ca Memento are darul de a pune in evidenta fix acest lucru, intr-un mod genial as zice, totusi conflictul filmului este unul de slaba factura… Fara a va dezvalui prea multe, lasandu-va placerea sa-l vizionati, afirm ca se putea gasi o intriga mai interesanta decat manipularea personajului principal de politisti corupti ori gangsteri…

Memento e un film excelent, convingator si elocvent, care merita vazut. Desi nu-i lipseste genialitatea, desi are toate premisele pentru a fi un film mare, nu este pana la urma unul.