PixMe WeBLog

Autor

Umbla prin sat un zvon cu iz ezoteric. Cica aia cu ochi albastri au numere cu W, adica dubluve. Da nu-i prea clar totusi… pentru unii ar fi vorba de SRI, pentru altii de SPP sau de alte servicii de care arareori auzi, si atunci vorbindu-se pe la colturi.

Altii zic, tot la nivel de legenda, ca masinile negre cu numere incluzand litere de la sfarsitul alfabetului vor tine amenzile la distanta. Asa sa fie? Am putea incerca… pana la urma un numar preferential e foarte ieftin

Mii de oameni mor anual pe soselele Romaniei, mai multi decat in toate razboaiele in care ne-am implicat. Scenariile clasice dupa care se intampla aceste accidente sunt: Sofer de-a dreptul impertinent, morti care platesc prostia acestora, regrete tardive eventual cu lacrimi de crocodil din partea criminalilor si… justitia care-i achita.

In 2004 Carmen Paunescu, sotia fostului senator PSD, comite unul dintre cele mai cinice accidente de circulatie. Depaseste o coloana de masini si, pe contrasens, spulbera o Dacie ugigand 3 persoane (sot, sotie si fiica) si ranind-o pe a 4-a (a doua fiica). Presa vremii e confuza, probabil in functie de interesele politice, unii spun ca ar fi derapat. Cum o fi derapat singura din toata coloana, intr-o masina de teren foarte stabila… e greu de spus. Cert este ca sotia senatorului a primit 3 ani cu suspendare, din care n-a executat nici macar o zi.

In martie 2008, Anamaria Straus, femeie cu afaceri de mare succes, spulbera pe o trecere de pietoni de pe Kiseleff o studenta care traversa regulamentar. In urma accidentului tanara a fost aruncata 20 de metri in aer si a decedat. Desi trecerea de pietoni e “sfanta”, asa cum scrie la lege, Anamaria Straus scapa cu 2 ani cu suspendare si 210.000 Euro, daune pe care nici macar nu le plateste ea ci firma de asigurari.

In 2011 Serban Huidu derapeaza cu masina sa de teren ucigand 3 persoane. Conform sablonului “Carmen Paunescu”, 3 oameni egal 3 ani, probabil ca aceasta va fi si pedeapsa lui, si tot cu suspendare.

In toate cazurile regletele au fost evident tardive pentru cei morti. Huidu spune ca e “terminat” cand de fapt cele 3 victime ale sale sunt cu adevarat “terminate”. Regretele nu schimba nimic pentru cele 3 vieti care ar mai fi putut trai multe lucruri frumoase, insa inconstienta lui Huidu nu le-a permis asta. De fapt singurul log ghinion a fost acela ca nu circulau cu un tir sau cu vreun buldozer. La fel si in celelalte cazuri.

Pe de alta parte trebuie sa tinem cont de faptul ca ce s-a intamplat acolo a fost o tragedie. Trei vieti s-au incheiat si se pune problema daca societatea, prin actiunile ei, o va incheia si pe ce-a de-a patra, a lui Huidu, bineinteles nu in sens fizic ci social. Judecata e complicata, dar deschide o discutie de fond… “Cand e din culpa si cand e prin imprudenta?”

Granita este foarte fina… cand n-ai vrut, dar s-a intamplat si cand ai fost inconstient? Daca ma intrebati pe mine, toate cazurile de mai sus arata mai degraba a inconstienta combinata cu ceva ghinion, intr-o mai mica sau mai mare masura. Pentru asemenea lucruri as fi de acord ca justitia sa fie putn mai aspra.

Exista foarte multe companii in Romania care incalca drepturile salariatilor. Patronii, pentru simplul motiv ca detin banii, si nu neaparat obtinuti pe cai legale, cred ca au drept de viata si de moarte asupra angajatilor loc. Se considera superioari ori zei calauzitori, in asemenea masura incat uneori au impresia ca pot coordona si viata personala a angajatilor, daca le permit sa aiba una.

Citeam pe siteurile gen “despre firme”, tot felul de comentarii si lucruri trasnite inventate de patronate pentru a transforma angajatul intr-un mic sclav. De fiecare data cand apare un comentariu gen:

- M-au fortat sa fac ore suplimentare si nu m-au platit
- Mi-au promis bonusuri si nu mi le-au dat
- M-au amenintat continuu, m-au pus sa semnez tot felul de hartii la angajare si din pacate am semnat fara sa citesc niste enormitati
- M-au tratat neprofesionist, aproape umilitor

… vin si cateva comentarii, evident interesate, din partea firmelor dar sub acoperire:
- Esti un frustrat, investesti prea mult timp intr-o frustrare
- Nu esti capabil sa rezisti la stres
- Nu esti profesionist

In general Arhitectul va recomanda:
- Nu mergeti la firme care genereaza frustrari in randul angajatilor
- Nu acceptati joburi la firme in care va trebui sa fiti stresati
- Comportamentul neprofesionist inseamna cu totul altceva decat atitudinea critica asupra muncii.

Frustrarile, daca exista si sunt reale, pleaca de la un lucru negativ pentru angajatul respectiv. Daca sunt destui frustrati in firma inseamna ca exista o sansa ca si tu sa devii unul. Daca-ti exprimi nemultumirea cu argumente care pot fi probate fata de o situatie ilegitima daca nu chiar ilegala, nu inseamna ca esti frustrat! In general, profesionist nu inseamna unul care tace si inghite orice.

Sunt unele firme care la interviu trimit un onanist, eventual un team leader, de multe ori inadaptat social, care pentru a-si dovedi lui insusi bartatia, incepe a te intreaba tot felul de chestii superspecifice, nu cu scopul de a te evalua obiectiv ci cu scopul de a-ti dovedi ca el e mai bun decat tine. Dupa care iti ofera jobul avand deja un avantaj psihic asupra ta, sau nu ti-l mai ofera deloc… nu conteaza. Dar la sfarsit spune ca s-a comportat asa pentru a observa cum reactionezi sub stres. Aceasta nu este unica situatie in care esti evaluat la capitolul “munca sub stres”.

Pai acestor firme, si acestor indivizi le raspundem asa:
- Scopul pentru care vin la munca nu este acela de a ma stresa ci acela de a produce ceva.
- Situatiile de stres intr-un mediu profesionist ar trebui sa fie exceptia si nu regula, pentru ca a fi profesionist inseamna a produce bani si nu a stresa ori a fi stresat. Asadar o firma care ma testeaza la interviu pe o situatie care ar trebui sa fie de exceptie… nu are comportament corect fata de angajati.

Pentru toate acestea, si pentru alte cateva chestiute, sunt considerat nonconformist de catre HR-izde in ce priveste abordarea muncii. Prefer insa obiectivitatea si logica simpla in detrimentul prostiei si a afacerilor de tip romanesc. Unde nu prea conteaza concepte gen: “castig de ambele parti”, ci mai mult “daca rezisti tu ca angajat sub stres”, satisfacand prin aceasta sefului nevoile de putere.

Melancholia este un film diferit de sablonul celor care ruleaza in prezent. Seamana intr-un fel cu un film de arta dar in realitate nu prea este. Este un film interesat, din care poti intelege multe si pe care il poti interpreta dupa propria-ti constiinta.

N-am vazut niciodata o impletire atat de armonioasa intre arta, concepte SF chiar, cu accente paranormale. Producatorii ne pun in fata unor imagini demne de arta conceptuala, uneori supra-realista, care exprima in mod plastic niste “feeling-uri” de altfel comune dar ciudate… ori urate.

Ca si punere in scena m-a impresionat. Ca si imagini, sunete, capacitatea de a crea scene dincolo de simturile normale… inca o data m-a impresionat.

Ce nu mi-a placut la filmul asta este ambiguitatea actiunii. Am observat acest trend in arta moderna, anume cand nu prea stii ce vrei sa spui, ori nu prea poti incapabil fiind sa te exprimi, incepi si produci tot felul de manifestari confuze, fara cap si fara coada. Dupa care spui ca lasi consumatorului de arta posibilitatea de a intelege ce vrea, ba chiar il provoci sa gandeasca.

Trebuie totusi sa ai mare atentie cu chestia asta. In general privitorul nu consuma arta numai pentru a gandi ci si pentru a se relaxa, chiar in mod intelectual, ori pentru a primi un sentiment ori o stare care ii este transmisa. De aceea creatorul de arta trebuie sa aiba mare grija cu proportiile: cat provoci? cat lasi la interpretarea publicului? cat transmiti direct?… O proportionare defecta a cantitatilor duce la incoerenta, inconsistenta si in general la un tip de arta de slaba factura…

Desi Melancholia mi-a dat impresia in multe momente ca pica in pacatul “artei de dragul artei”, fiind pe alocuri total incoerent in ce priveste firul epic, totusi per ansamblu e un film bun, convingator pe care il recomand. Pacat de unele scene care raman neexplicate pana la sfarsit si de felul in care se deslaneaza actiunea la un moment dat… altfel Melancholia ar fi avut toate atuurile pentru a fi considerat unul dintre filmele mari.

O comedie usoara careia ii putem da credit doar pentru ca in ultima vreme nu prea avem filme interesante intr-un fel sau altul.

Uneori mai si razi la filmul asta, are si faze trase de par la greu, se intampla si tot felul de lucruri trasnite cu protagonisti trasniti. E un film de factura usoara, de la care oricum nu poti avea asteptari, fara idei noi dar si fara umor in cantitati exagerate.

Neconvingator dar se poate pierde timpul cu el…